• Fii alături de Echipa Țării

Acțiune FMF: Jucării pentru copiii nevoiași. Participă și tu!

09 noi 2020 de Sandu Grecu

Federația de fotbal a venit mereu în ajutorul celor nevoiași, familiilor social vulnerabile, caselor de copii sau pur și simplu în susținerea celor mai triști ca noi. Fotbalul ne unește pe toți, iar FMF își asumă rolul de organizație care consolidează societatea.

 

Astfel, înaintea meciurilor de ”acasă” cu Rusia și Grecia, Federația vine cu o nouă acțiune de susținere a copiilor din familii social vulnerabile.

 

Cu toții avem jucării din pluș care trist își petrec zilele ascunse prin dulapuri. E timpul să le dăm o nouă viață! Donează jucării și dăruiește fericire pentru sute de copii.  

 

În ajunul partidelor cu Rusia și Grecia, jucăriile donate vor umple tribunele și astfel vor juca rolul de suporteri. Împreună putem umple stadionul cu mii de jucării, care ulterior vor face fericiți copiii nevoiași din toată țară.

 

Te așteptăm zilnic, până pe 11 noiembrie, între orele 10:00 și 22:00, în incinta magazinului Jako din Shopping MallDova, etajul 3, cu jucării care pot face fericiți mii de copilași.  

 

Jucăriile vor fi donate în ajun de Crăciun copiilor din familiile social vulnerabile și din centrele de plasament din țară.

 

Participă și tu la acțiunea FMF! Nu fi indiferent!