• Fii alături de Echipa Țării

FRUMOASELE NOASTRE DUMINICI. ISKRA RÂBNIȚA

01 noi 2020 de Andrei Prodan

Pe 2 noiembrie curent, se împlinisc 35 de ani de la victoria formației Iskra Râbnița în campionatul RSS Moldovenești. În meciul decisiv râbnițenii au învins puternica echipă Textilșcik Tiraspol cu scorul de 1-0.

 

Până la apariția formației Iskra (= Scânteia), în anul 1984, orașul Râbnița a fost o prezență constantă în campionatul RSSM. Culorile urbei au fost apărate de echipele Urojai, Kolhoznikul, Moldova, Selhozdetal, Mașinostroitel, Torpedo, Avtomobilist, Stroitel și Țementnik. Nici una dintre aceste echipe n-a reușit să urce pe podiumul de premiere al competiției. În Cupa RSSM cea mai bună performanță a obținut-o Kolhoznikul, care s-a calificat în finala ediției din 1958, pierdută în fața Locomotivei din Chișinău cu scorul de 1-5.

 

În primul său sezon, cel din 1984, Iskra, echipă patronată de unitatea militară din oraș, a ocupat un onorant loc 5 din 16 participante.

Următorii trei ani au fost cei mai rodnici din istoria fotbalului râbnițean: Iskra de trei ori a urcat pe podiumul de premiere al campionatului, a jucat o finală de Cupă (1985), a câștigat Cupa RSSM ”Spicul de aur” (1986), Cupa Iuri Gagarin (1987) și a devenit campioana Spartakiadei RSSM (1986).

 

În Cupa Moldovei, ediția 1985, Iskra Râbnița cu toate că n-a suferit nicio înfrângere n-a reușit să câștige trofeul. În ”optimi” a învins Kolos Pelinia, deținătoarea Cupei din 1979, cu scorul de 5-2. În ”sferturi” a trecut de Avtomobilist Bălți cu 3-0, iar în semifinale a repurtat victoria în fața câștigătoarei trofeului en-titre, Luci Soroca, 2-1.

Finala s-a disputat pe data de 9 mai 1985, pe stadionul Dinamo din Chișinău, și a opus formațiile Iskra Râbnița și Textilșcik Tiraspol. 120 de minute de joc s-au încheiat la egalitate, 1-1. La penalty-uri au învins tiraspolenii, 5-3. A fost singura dată când soarta Cupei RSSM a fost decisă după executarea loviturilor de departajare.

 

2 noiembrie 1985. Chișinău. Stadionul Dinamo. Secvență de la meciul decisiv pentru desemnarea campioanei RSSM dintre Iskra Râbnița și Textilșcik Tiraspol (1-0). În centrul imaginii, în tricou de culoare închisă, mijlocașul formației Iskra, Vladimir Tereșonok. Foto: B. Harcenco.

 

Campionatul RSSM din 1985 s-a disputat după o formulă neobișnuită. Cele 16 competitoare au fost împărțite în două grupe. Primele două clasate din fiecare grupă se calificau în semifinală (câștigătoarele glupelor jucau cu formația clasată pe locul doi din cealaltă grupă). Învingătoarele din semifinală se calificau în finală, iar învinsele jucau meciul pentru locul trei.

În semifinale s-au calificat Avtomobilist Bălți și Luci Soroca (din seria Nord), Textilșcik Tiraspol și Iskra Râbnița (din seria Sud).  

Reprezentantele ”sudului” s-au dovedit a fi mai bune: Textilșcik a învins-o pe Luci (2-1 și 2-0), iar Iskra a trecut de Avtomobilist (1-0 și 1-1).

Astfel, în partida care trebuia să decidă campioana s-au întâlnit adversarele din finala Cupei. Miciul din nou s-a disputat pe stadionul Dinamo din Chișinău, însă de această dată au învins râbnițenii cu scorul de 1-0. Golul decisiv a fost marcat de Alexandr Rodinov în minutul 40, după o pasă excelentă a lui Andrei Croitor.

Antrenorul principal al echipei, Anatoli Saraev, a utilizat în acel sezon următorii jucători: portari – Evgheni Ivanov, Vladimir Cernâșov și Dmitri Babenko; fundași – Serghei Ganevici, Oleg Gomko, Igor Gumeniuc, Alexandr Kostârkin, Alexandr Korețki, Victor Coșciug, Nicolai Motoveț (căpitanul echipei) și Andrei Soiko; mijlocași – Vasile Raiko, Serghei Cabanov, Andrei Croitor, Vladimir Moiseenko, Alexandr Rodinov și Vladimir Tereșonok; atacanți – Victor Dmitriev, Vladimir Ivandel, Petru Oltean și Dumitru Plugari.

 

24 decembrie 1985. Componenții formației Iskra Râbnița, medaliați cu aur al campionatului RSSM. Rândul de sus (de la stânga la dreapta): Oleg Gomko, Evgheni Ivanov, Serghei Ganevici, Vladimir Moiseenko, Alexandr Korețki, Vladimir Ivandel, Alexandr Rodinov, Victor Coșciug, Petru Oltean, Mihail Bodarev (șeful echipei). Rândul de jos: Igor Gumeniuc, Vladimir Cernâșov, Serghei Cabanov, Anatoli Saraev (antrenor principal), Nicolai Motoveț, Alexandr Kostârkin, Vasile Raiko, Andrei Croitor. Foto: G. Savițki.

 

În 1986, Iskra Râbnița a câștigat cea de-a IX ediție a Spartakiadei RSSM (2-0, în finală, cu reprezentanta raionului Slobozia), după care a obținut victoria și în finala Cupei RSSM ”Spicul de aur” (4-2, cu Kolos Fălești).

În clasamnetul final al campionatului RSSM râbnițenii au acumulat același număr de puncte ca și Avangard Lazovsk, dar în meciul de baraj pentru desemnarea campioanei, Avangard a învins cu scorul de 2-0.

 

Începutul anului 1987 a adus un nou trofeu în vitrina clubului din Râbnița, Cupa Iuri Gagarin. În finala, disputată la Anenii Noi, Iskra a întrecut fără mari dificultăți formația Rossia Congaz cu scorul de 3-0.

După încheierea campionatului râbnițenii s-au învrednicit de medaliile de bronz, fiind întrecuți de Textilșcik-2 Tiraspol și Varnița Bender. A fost ultimul succes important al echipei din Râbnița din perioada sovietică.

 

În campionatul Republicii Moldova Iskra Râbnița a debutat în sezonul 2002/03 (din 1995 până în 2002 orașul a fost reprezentat de Țementnik), când a ocupat locul 5 în Divizia A.

În 2004 după fuziunea cu formația Stal (= Oțelul) a Uzinei metalurgice din oraș a rezultat apariția unui nou club, Iskra-Stal.

Această echipă a jucat două sezoane în Divizia A și încă 7 în Divizia Națională, reușind să obțină medaliile de argint (ediția 2009/10) și de bronz (ediția 2008/09) ale campionatului, precum și o Cupă a Moldovei (ediția 2010/11). A participat la trei ediții ale Ligii Europa (https://fmf.md/noutate/1721/3-echipe-moldovenesti-debuteaza-azi-in-liga-europei-202021-istoria-participArii-echipelor-noastre-In-uefa-europa-league), și la o ediție a Cupei Campionilor CSI și a statelor Baltice, în 2011.

 

26 mai 2011. Iskra-Stal, câștigătoarea Cupei Moldovei, după ce în finală a învins formația Olimpia Bălți cu scorul de 2-1. Foto: V. Caftanat.

 

În mai 2013, din lipsă de fonduri, formația Iskra-Stal și-a încetat existența. Tot din acel an în Divizia B a început să evolueze o altă echipă din Râbnița, Iskra, a cărei dată oficială a înființării este 19 iunie 2009. În prezent ea joacă în Divizia A, ocupând la moment locul 8 din 14 competitoare.