UEFA a anunțat delegarea primilor oficiali moldoveni la meciurile din faza grupelor Ligii Campionilor și Ligii Europei, sezonul 2020/21.
Astfel, Vladimir Antonov va fi observator de arbitri la meciul Club Brugge (Belgia) - Lazio (Italia) din cadrul grupei F a Ligii Campionilor, care va avea loc astăzi, 28 octombrie, pe stadionul Jan Breydelstadion din Bruges.
În Liga Europei, Adrian Ixari (foto) va face parte din grupul de lucru al UEFA, în calitate de Delegat, la meciul CSKA Moscova (Rusia) - Dinamo Zagreb (Croația) din grupa K. Partida este programată să se dispute pe 29 octombrie la stadionul CSKA Arena din capitala Rusiei.
În aceeași competiție, Igor Popov va fi Venue Director la întâlnirea CFR Cluj (România) - Young Boys (Elveția), din grupa A, care se va juca pe stadionul Constantin Rădulescu din Cluj-Napoca.
Reprezentanții FMF au fost delegați la meciurile din Liga Campionilor și Liga Europei