• Fii alături de Echipa Țării

Campionatul Mondial 2026. 1/16 de finală: Portugalia - Croația și Elveția - Algeria, LIVE la WE SPORT TV

03 iul 2026 de Serghei Cipilencu

Drumul Portugaliei spre primul titlu mondial începe cu un duel de foc împotriva Croației, semifinalistă la ultimele două ediții ale Cupei Mondiale. Lusitanii au încheiat grupa fără înfrângere (V1, E2), însă au dezamăgit prin remizele cu RD Congo și Columbia, calificându-se doar de pe locul secund. Totuși, echipa lui Roberto Martínez a pierdut doar două dintre ultimele 23 de partide (V15, E6) și poate ajunge la patru meciuri consecutive fără eșec la un Mondial pentru doar a treia oară în istorie, după edițiile din 1966 și 2006, când a atins semifinalele.

Croația a depășit eșecul cu Anglia (2-4), învingând Panama (1-0) și Ghana (2-1) pentru a obține a patra calificare în fazele eliminatorii. Experiența generației conduse de Zlatko Dalić, vicecampioană mondială în 2018 și medaliată cu bronz în 2022, rămâne principalul atu. Totuși, croații nu au câștigat niciunul dintre ultimele trei dueluri de la turneele finale împotriva unor adversare europene (E1, Î2).

 

Elveția are o oportunitate excelentă de a pune capăt unui blestem care durează de 88 de ani, urmând să întâlnească Algeria în șaisprezecimile de finală. Câștigătoare a Grupei B (V2, E1), selecționata elvețiană vine după victorii consecutive cu Bosnia și Canada și poate obține pentru prima dată în istorie trei succese la rând la un Campionat Mondial. Cu o singură înfrângere din 2025 încoace (V10, E6), forma este de partea echipei, deși aceasta a pierdut ultimele șapte meciuri eliminatorii la Cupa Mondială, ultima calificare într-o optime de finală datând din 1938.

Algeria s-a calificat dramatic după remiza 3-3 cu Austria, în care a primit golul egalizator în prelungiri, într-un meci înconjurat de controverse, dar pe care FIFA a decis să nu îl investigheze. Africanii dispută doar a doua fază eliminatorie din istoria lor, însă nu au câștigat niciunul dintre ultimele nouă meciuri de la Mondiale împotriva echipelor europene (E4, Î5).

 

Australia și Egipt se înfruntă la Dallas Stadium într-un duel în care ambele urmăresc prima victorie din istorie în fazele eliminatorii ale Cupei Mondiale. „Socceroos” au avansat de pe locul secund în Grupa D (V1, E1, Î1), însă au înscris doar două goluri în faza grupelor – cel mai slab bilanț ofensiv din 1974 încoace. În schimb, echipa lui Tony Popovic a impresionat defensiv, cu doar două goluri primite.

Egiptul și-a asigurat calificarea înaintea ultimei etape, încheiată cu un 1-1 împotriva Iranului, și ajunge în premieră în fazele eliminatorii după un parcurs în grupe. „Faraonii” au marcat de cinci ori, la fel de multe goluri cât în precedentele șapte partide la turneele finale, însă forma dinaintea acestui duel rămâne oscilantă (V3, E3, Î3), iar echipa lui Hossam Hassan caută să confirme progresul ofensiv și în fazele eliminatorii.

 

Programul meciurilor, vineri, 3 iulie, 1/16 de finală:

02:00 Portugalia - Croația, Toronto - Toronto Stadium (meci 83) - LIVE la WE SPORT TV

06:00 Elveția - Algeria, Vancouver - BC Place de Vancouver (meci 85) - LIVE la WE SPORT TV

21:00 Australia - Egipt, Dallas - Dallas Stadium (meci 88) - LIVE la Jurnal TV

 

PROGRAMUL COMPLET, REZULTATELE MECIURILOR ȘI CLASAMENTELE FINALAE LA CAMPIONATUL MONDIAL FIFA 2026 - AICI (CLIC)

Portugalia - Croația 

 

LIVE - (TEXT) 

 

Participare la turneul final al Campionatului Mondial FIFA și cea mai bună clasare:

Portugalia: 9 apariții - 1966, 1986, 2002, 2006, 2010, 2014, 2018, 2022, 2026 / Locul 3 - 1966

Croația: 7 apariții - 1998, 2002, 2006, 2014, 2018, 2022, 2026 / Locul 2 - 2018

 

Poziție în clasamentul FIFA:

Portugalia: 5 (1767.85 puncte)

Croația: 11 (1714.87 puncte)

 

Meciuri directe: 10

Victorii Portugalia: 7

Egalități: 2

Victorii Croația: 1

Golaveraj: 19-8

Cea mai categorică victorie: 05.09.2020. Portugalia - Croația 4-1 (Liga Națiunilor 2020/2021 - Faza Grupelor)

 

Brigada de arbitri pentru acest meci:

Arbitru principal: Espen Eskås (Norvegia)

Arbitrii asistenți: Jan Erik Engan și Isaak Bashevkin (ambii din Norvegia)

Al 4-lea oficial: Abongile Tom (Africa de Sud)

Arbitru video asistent (VAR): Jarred Gillett (Anglia)

 

Jucătorii activi cu cele mai multe meciuri disputate pentru echipele naționale și cei mai buni marcatori ai acestora:

Portugalia:

Jucătorul cu cele mai multe meciuri jucate (activ): Cristiano Ronaldo (atacant) - 231 de meciuri

Golgheter (activ): Cristiano Ronaldo (atacant) - 145 de goluri

 

Croația:

Jucătorul cu cele mai multe meciuri jucate (activ): Luka Modric (Mijlocaș) - 201 de meciuri

Golgheter (activ): Ivan Perišić (atacant) - 38 goluri

 

Adversar în 1/8 de finală

Luni 6 iulie

22:00 Portugalia/Croația - Spania/Austria, Dallas - Dallas Stadium (meci 93) - LIVE la Jurnal TV

 

Loturile finale convocate ale celor două echipe naționale le găsiți - AICI (CLIC)

Elveția - Algeria 

 

LIVE - (TEXT) 

 

Participare la turneul final al Campionatului Mondial FIFA și cea mai bună clasare:

Elveția: 13 apariții - 1934, 1938, 1950, 1954, 1962, 1966, 1994, 2006, 2010, 2014, 2018, 2022, 2026 / Sferturi de finală - 1934, 1938 și 1954

Algeria: 5 apariții - 1982, 1986, 2010, 2014, 2026 / Optimi de finală - 2014

 

Poziție în clasamentul FIFA:

Elveția: 19 (1650.06 puncte)

Algeria: 28 (1571.03 puncte)

 

Meciuri directe: 2

Victorii Elveția: 2

Egalități: 0

Victorii Algeria: 0

Golaveraj: 4-1

Cea mai categorică victorie: 06.05.1986. Elveția - Algeria 4-1 (Meci amical)

 

Brigada de arbitri pentru acest meci:

Arbitru principal: Yael Falcón (Argentina)

Arbitrii asistenți: Masimiliano Del Yesso și Facundo Rodriguez (ambii din Argentina)

Al 4-lea oficial: Kevin Ortega (Peru)

Arbitru video asistent (VAR): Hernán Mastrángelo (Argentina)

 

Jucătorii activi cu cele mai multe meciuri disputate pentru echipele naționale și cei mai buni marcatori ai acestora:

Elveția:

Jucătorul cu cele mai multe meciuri jucate (activ): Granit Xhaka (mijlocaș) - 149 de meciuri

Golgheter (activ): Breel Embolo (atacant) - 25 goluri

 

Algeria:

Jucătorul cu cele mai multe meciuri jucate (activ): Aissa Mandi (fundaș) - 121 de meciuri

Golgheter (activ): Riyad Mahrez (atacant) - 40 goluri

 

Potențialul adversar în 1/8 de finală

Marți 7 iulie

23:00 Elveția/Algeria - Columbia/Ghana, Vancouver - BC Place de Vancouver (meci 96) - LIVE la Jurnal TV

 

Loturile finale convocate ale celor două echipe naționale le găsiți - AICI (CLIC)

Australia - Egipt 

 

LIVE - (TEXT) 

 

Participare la turneul final al Campionatului Mondial FIFA și cea mai bună clasare:

Australia: 7 apariții - 1974, 2006, 2010, 2014, 2018, 2022, 2026 / Optimi de finală - 2006 și 2022

Egipt: 4 apariții - 1934, 1990, 2018, 2026 / 1/16 de finală - 2026

 

Poziție în clasamentul FIFA:

Australia: 27 (1579.34 puncte)

Egipt: 29 (1562.37 puncte)

 

Meciuri directe: 2

Victorii Australia: 0

Egalități: 1

Victorii Egipt: 1

Golaveraj: 0-3

Cea mai categorică victorie: 17.11.2010. Egipt - Australia 3-0 (Meci amical)

 

Brigada de arbitri pentru acest meci:

Arbitru principal: Gustavo Tejera (Uruguay)

Arbitrii asistenți: Carlos Barreiro și Nicolas Taran (ambii din Uruguay)

Al 4-lea oficial: Sandro Schärer (Elveția)

Arbitru video asistent (VAR): Leodán González (Uruguay)

 

Jucătorii activi cu cele mai multe meciuri disputate pentru echipele naționale și cei mai buni marcatori ai acestora:

Australia:

Jucătorul cu cele mai multe meciuri jucate (activ): Mathew Ryan (portar) - 104 de meciuri

Golgheter (activ): Jackson Irvine (mijlocaș) - 14 de goluri

 

Egipt:

Jucătorul cu cele mai multe meciuri jucate (activ): Mohamed Salah (atacant) - 117 de meciuri

Golgheter (activ): Mohamed Salah (atacant) - 66 goluri

 

Potențialul adversar în 1/8 de finală

Marți 7 iulie

19:00 Argentina/Capul Verde - Australia/Egipt, Atlanta - Atlanta Stadium (meci 95) - LIVE la WE SPORT TV

 

Loturile finale convocate ale celor două echipe naționale le găsiți - AICI (CLIC)

 

În Republica Moldova, meciurile Cupei Mondiale FIFA 2026™ pot fi urmărite la WE SPORT TV și Jurnal TV, posturi care au obținut drepturile de difuzare pentru cea mai importantă competiție fotbalistică a anului.

 

Telespectatorii pot urmări WE SPORT TV la următorii operatori:

Orange – 66 / 406

Moldtelecom – 303

Moldcell IPTV – 99

StarNet – 410

ARAX – 303

Multiplex Național  A

 

Citește și...

WE SPORT TV și Jurnal TV vor transmite Cupa Mondială FIFA 2026™

Campionatul Mondial 2026. Tabloul complet și programul șaisprezecimilor de finală

Campionatul Mondial 2026. 1/16 de finală: Africa de Sud - Canada, LIVE la WE SPORT TV

Campionatul Mondial 2026. Gol în prelungiri și vis împlinit! Canada elimină Africa de Sud și merge în optimi

Campionatul Mondial 2026. 1/16 de finală: Germania - Paraguay, LIVE la WE SPORT TV

Campionatul Mondial 2026. Seleção smulge victoria în prelungiri și merge mai departe, iar Paraguay produce șocul: Germania, eliminată la loviturile de departajare

Campionatul Mondial 2026. 1/16 de finală: Țările de Jos - Maroc, LIVE la WE SPORT TV

Campionatul Mondial 2026. Maroc triumfă la loteria penalty-urilor și continuă aventura în optimi, iar golul lui Haaland pune capăt visului Coastei de Fildeș

Campionatul Mondial 2026. 1/16 de finală: Franța - Suedia, Mexic - Ecuador și Anglia - RD Congo, LIVE la WE SPORT TV

Campionatul Mondial 2026. Les Bleus bate categoric Suedia, Belgia reușește o remontada incredibilă, iar Mexicul și Anglia completează tabloul optimilor de finală

Campionatul Mondial 2026. 1/16 de finală: SUA - Bosnia și Herțegovina, LIVE la WE SPORT TV

Campionatul Mondial 2026. SUA se califică mai departe după o victorie de caracter în fața Bosniei și Herțegovinei, iar „La Roja” face spectacol cu Austria