• Fii alături de Echipa Țării

110 ani de la apariția fotbalului în Moldova

29 aug 2020 de Sandu Grecu

În acest an 2020 se împlinesc 110 ani de la apariția fotbalului în Moldova. Cel puțin până în prezent, FMF a luat drept reper lucrarea lui Nicolai Biazi ”Notițele unui vechi sportiv” pentru a stabili data de naștere, oficială, a fotbalului nostru. În memoriile fostului jucător de fotbal se spune că data atestării primului meci de fotbal la Chișinău este 29 august 1910.  

 

”Pe platoul Gimnaziului de băieți din Chișinău s-a jucat partida dintre echipa gimnaziștilor și liceenilor din Chișinău contra celor a Gimnaziului Nr.2 din Odesa. Scorul a fost de 22-0 în favoarea oaspeților…”,

a scris Nicolai Biazi, care ar fi participat la acea părtidă, făcând parte din echipa învingătoare.

 

Acum 10 ani, La Chișinău s-a serbat cu mult fast cei 100 de ani de la apariția fotbalului în Moldova. Oaspeți din lumea fotbalul mondial au vizitat atunci capitala, printre care s-a aflat și președintele UEFA, celebrul jucător Michel Platini. Mai mulți foști fotbaliști au primit diferite distincții de stat, iar Banca Națională a emis o monedă jubiliară, din argint, cu valoarea nominală de 50 de lei.

 

În acest an, cu ocazia jubileului, FMF a editat cartea istoricului Valentin Iacovlev ”110 Legende ale fotbalului moldovenesc”, în care sunt trecute biografiile fotbaliștilor basarabeni, care s-au remarcat într-un centenar și 10 ani de existență oficială a fotbalului nostru.  

 

Vor fi și câteva distincții de stat, despre care vom anunța în scurt timp.  

 

Ce ține de serbări, le facem doar prin intermediul site-ului FMF, prin materialele pe care le publicăm cu scopul promovării și dezvoltării fotbalului în țara noastră.  

 

Stimați fotbaliști, antrenori, suporteri, investitori și toți cei care iubiți fotbalul!

Federația Moldovenească de Fotbal vă felicită călduros cu jubileul de 110 ani ai fotbalului nostru. Vă dorim sănătate multă, solidaritate, înțelepciune și realizarea tuturor proiectelor ce țin de dezvoltarea sportului numărul unu în Republica Moldova!

 

Federația de fotbal a demarat în acest an un nou plan strategic, la baza căruia este fotbalul din școli, academiile de fotbal – fotbalul de copii. Este un plan îndrăzneț, care necesită multă muncă și multă răbdare și a cărui obiectiv principal este crearea culturii fotbalistice în țara noastră. Cu eforturi considerabile și cu răbdare, prin îndeplinirea obiectivelor strategice, suntem siguri că vom ajunge și noi peste ani să ne bucurăm de rezultate și de magia fotbalului.

 

La mulți ani fotbalului moldovenesc!