• Fii alături de Echipa Țării

Celebrul brand german de echipament sportiv, JAKO, vine în Moldova!

13 aug 2020 de Sandu Grecu

Recunoscut la nivel mondial, brandul german de echipament sportiv Jako, partenerul tehnic al echipei naționale de fotbal a Moldovei, în curând, va fi prezent cu un magazin ultramodern și pe piața noastră. În luna august, Jako împreună cu Federația Moldovenească de Fotbal, vor inaugura primul magazin din rețeaua germană în Shopping MallDova.

 

Noul magazin Jako va fi destinat tuturor amatorilor de fotbal, în special celor ai echipei naționale a Moldovei. Aici suporterii vor putea găsi echipamentul de joc al Naționalei, suvenire cu simbolica FMF, o gamă largă de încălțăminte și alte echipamente pentru practicarea fotbalului.

 

De asemenea, sportivii amatori sau profesioniști din alte genuri de sport vor avea la dispoziție o gamă largă de echipament pentru fitness, alergare, volei, baschet etc. Echipamentele sportive sunt confecționate din materiale de înaltă calitate și garantează standardele și cerințele de funcționalitate, uzură și rezistență.

 

Magazinul Jako Moldova va fi inaugurat în luna august, în centrul comercial Shopping MallDova, etajul 3. Pentru detalii despre deschidere, accesați pagina de Facebook Jako Moldova sau contul de Instagram @jakomoldova

 

Jako este un producător de echipament sportiv la nivel mondial, care și-a început activitatea în anul 1989. Expert în oferte de articole pentru sporturile de echipă, Jako poate fi găsit în peste 50 de țări din întreaga lume, fiind partenerul tehnic al mai multor echipe din Bundesliga și al peste 100.000 de echipe din întreaga lume.