• Fii alături de Echipa Țării

Masculin (Naționale)

Virgiliu Postolachi, la Universitatea Cluj

08 sep 2025 de Serghei Cipilencu

Virgiliu Postolachi s-a transferat la Universitatea Cluj, formație din primul eșalon al României. El vine de la cealaltă echipă a orașului, CFR Cluj 1907, unde a evoluat din iunie 2024. 

 

Atacantul în vârstă de 25 de ani se alătură Universității Cluj după un sezon și un sfert petrecut la CFR, pentru care a disputat 51 de meciuri, reușind 7 goluri și 2 pase decisive în toate competițiile.

 

Amintim că internaționalul moldovean și-a început cariera în Franța, la echipele secunde ale academiei PSG și la Lille. Ulterior, a mai evoluat pentru Mouscron (Belgia), Vendsyssel FF (Danemarca), dar și pentru UTA Arad (România), formație pentru care a înscris de 14 ori în 46 de meciuri, în sezonul 2022/23.

 

Pentru naționala Moldovei, Postolachi a adunat până acum 30 de selecții și a marcat un gol.

 

Federația Moldovenească de Fotbal îi urează succes lui Virgiliu Postolachi în noul său club!

 

foto: FC Universitatea Cluj