La exact doi ani de la finala Campionatului Mondial din Rusia, FIFA a publicat calendarul pentru următoarea ediție care va fi găzduită de Qatar în 2022.
Meciul de deschidere va avea loc luni, 21 noiembrie, de la ora 12:00, pe stadionul Al Bayt, aflat în orașul Al Khor. Arena cu o capacitate de 60.000 locuri are forma unui cort tradițional folosit de popoarele nomade din regiunea Golfului.
Cu scopul de a oferi tuturor echipelor mai mult timp pentru odihnă și restabilire, faza grupelor va dura 12 zile care vor cuprinde câte patru meciuri pe zi, la ora 12:00, 15:00, 18:00 și 21:00.
De asemenea, participantele nu vor avea nevoie să se folosească de calea aerului pentru a se deplasa între locații, ceea ce va permite organizatorilor, pentru prima dată, să optimizeze cerințele de meci specifice pentru beneficiul și confortul fanilor, echipelor și mass-media. Toate cele 8 stadioane (Al Bayt, Al Janoub, Al Rayyan, Al Thumama, Education City, Khalifa International, Lusail, Ras Abu Aboud) vor avea o amplasare compactă, astfel că fanii vor avea posibilitatea să asiste la mai multe meciuri pe zi în faza grupelor.
Stadionul Lusail (capacitatea - 80.000 locuri) va fi gazda finalei din 18 decembrie, începând cu ora 17:00. O zi mai devreme va fi disputată și finală mică pe stadionul internațional Khalifa.
Pentru doritorii de a-și rezerva un loc la turneul final din Qatar 2022, vânzările biletelor vor fi realizate exclusiv prin platforma FIFA.com/tickets. Detaliile privind calendarul, categoriile și prețurile vor fi comunicate în timp util.
Recent, Comitetul Executiv al UEFA a aprobat procedura tragerii la sorți pentru preliminariile Campionatului Mondial 2022, zona europeană. La competiția de calificare vor participa 55 de asociații membre, însă numai 13 dintre ele vor reprezenta continentul european la mondialul din Qatar. Data tragerii la sorți va fi anunțată ulterior de către FIFA.
Foto: fifa.com
FIFA a confirmat calendarul mondialului din Qatar. Meciul de deschidere e luni, 21 noiembrie 2022