Naționalele de juniori U17 ale Armeniei și Moldovei vor juca astăzi, 20 august, un amical, de la ora 17:30. Este al doilea meci din cele două programate în cadrul cantonamentului desfășurat de selecționata noastră în perioada 13 - 21 august. Partida se va juca la stadionul Centrului de Pregătire a Selecționatelor Naționale ale Armeniei din Erevan și va fi transmisă live pe pagina de Youtube a Federației de Fotbal a Armeniei și la postul de televiziune We Sport TV.
Discipolii lui Andrei Radiola se vor duela pentru a șaptea oară cu naționala de juniori U17 din Armenia într-un meci direct.
Maciurile anterioare:
Campania de calificare la Campionatul European 2000/01:
9 martie 2001. Moldova U17 - Armenia U17 1-2 (Grupa 7)
Campania de calificare la Campionatul European 2012/13:
30 septembrie 2012. Armenia U17 - Moldova U17 0-3 (Grupa 1)
Campania de calificare la Campionatul European 2014/15:
20 octombrie 2014. Armenia U17 - Moldova U17 0-4 (Grupa 3)
Amicale:
18 august 2022. Moldova U17 - Armenia U17 2-0
22 august 2022. Moldova U17 - Armenia U17 0-2
18 august 2025. Armenia U17 - Moldova U17 3-1
Pentru această acțiune, selecționerul Andrei Radiola a inclus în lot următorii jucători născuți în 2009-2010:
Portari: Dmitrii Didenco (FC Sheriff), Mihai Harabagiu (Academia de Fotbal Zimbru), Artur Gandrabur (CF Voința Domnești, România)
Fundași: Mihai Bagrin, Chiril Lisnic, Darius Carchilan (toți trei de la Academia de Fotbal Radu Rebeja), Gheorghe Terna (Louletano DC, Portugalia), Vladislav Babaev (Academia de Fotbal Sheriff), Vlad Țenti, Matei Perciun (ambii de la Academia de Fotbal Zimbru), Cristian Palancica (SS Lazio, Italia)
Mijlocași: Nichita Ratmir (Academia de Fotbal Zimbru), Maxim Calasnicov (Academia de Fotbal Sheriff), Dorin Panaghiu, Toma Turetchi (ambii de la Academia de Fotbal Radu Rebeja), Daniel Armașu (Girona, Spania)
Atacanți: Nicolae Ceacîru (TSV Schott Mainz, Germania), Vitalie Grosu (Arcella Padova, Italia), Stanislav Burlaciuc (Academia de Fotbal Radu Rebeja), Nichita Cucuruz (Kaiserslautern, Germania), Artiom Aftenii (Academia de Fotbal Sheriff), Daniel Galitchi (OGC Nice, Franța)
Programul și rezultatele partidelor amicale:
Armenia - MOLDOVA 3-1
Au marcat: Kiril Edigaryan (67), Andranik Ervandyan (72), Arsen Arakelyan (82) / Dorin Panaghiu (90+1)
18 august. Erevan. Centrul de Pregătire a Selecționatelor Naționale ale Armeniei din Erevan
Ora 17:30. 20 august 2025. Armenia - MOLDOVA
Scopul acestora două meciuri este evaluarea jucătorilor tineri care ar putea fi integrați în lotul pentru preliminariile Campionatului European U17, programate în toamna acestui an. Vă aducem la cunoștință că naționala U17 a Moldovei a fost repartizată în grupa 5 a preliminariilor Campionatului European U17, alături de selecționatele similare din Belgia, Norvegia și Belarus. Gazda turneului de calificare a fost desemnată Belgia. Meciurile se vor juca în perioada 8-14 octombrie 2025.
Citește și...
U17. Moldova și-a aflat adversarele din preliminariile Campionatului European 2025/26
U17. Naționala de juniori a plecat spre Armenia
U17. Declarațiile selecționerului Andrei Radiola, înaintea amicalelor cu Armenia
U17. Moldova, învinsă de Armenia

U17. Armenia - Moldova. Avancronică