• Fii alături de Echipa Țării

Training național „Fotbalul adaptat – mijloc de incluziune a copiilor cu CES”

17 iul 2025 de Reporter FMF
GALERIE

În perioada 15–16 iulie 2025, a avut loc evenimentul de formare dedicat cadrelor didactice din întreaga țară, cu tema „Fotbalul adaptat ca mijloc de incluziune a copiilor cu cerințe educaționale speciale (CES)”.

 

Trainingul a fost organizat de Federația Moldovenească de Fotbal, în parteneriat cu Centrul Republican de Reabilitare pentru Copii, în contextul aniversării UEFA Foundation – 10 ani de impact pentru copii. Evenimentul a promovat fotbalul adaptat ca instrument de educație incluzivă, dezvoltare personală și sprijin emoțional pentru copiii cu dizabilități.

 

Pe parcursul celor două zile, 45 de profesori din întreaga Republică Moldova au participat la sesiuni interactive susținute de specialiști în domeniu. Printre temele abordate s-au numărat:

- fotbalul adaptat ca formă de terapie și integrare socială

- metode de adaptare a jocurilor în funcție de tipul de dizabilitate fizică, cognitivă sau senzorială

- comunicarea eficientă și empatică cu copiii cu CES în cadrul activităților de fotbal adaptat

- recomandările Organizației Mondiale a Sănătății privind mișcarea și beneficiile fotbalului adaptat pentru copiii cu dizabilități

 

Un punct culminant al trainingului a fost antrenamentul demonstrativ de fotbal adaptat, în cadrul căruia profesorii au fost puși în rolul copiilor cu nevoi speciale, experimentând exerciții adaptate. Această activitate a oferit o perspectivă valoroasă asupra provocărilor și nevoilor reale ale elevilor cu CES.

 

Din partea Federației Moldovenești de Fotbal au participat Cristina Braga, Manager Proiecte Grassroots, și Daniela Cebotari, Manager Grassroots. De asemenea, a fost prezent Secretarul de Stat al Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova, Sergiu Gurin, și reprezentanta Centrului Republican de Reabilitare, Ecaterina Gangotă.

 

Oaspeții speciali ai evenimentului au fost membrii echipei paralimpice, care au încurajat copiii și au transmis mesajul că dizabilitatea nu este un impediment în viață.

 

Profesorii participanți au subliniat că fotbalul adaptat nu este doar un joc, ci un mijloc eficient de educație incluzivă, capabil să contribuie la integrarea, dezvoltarea și bunăstarea fiecărui copil. Ei și-au exprimat dorința ca asemenea activități să fie extinse la nivel național, în toate școlile și centrele educaționale din Republica Moldova.

 

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) Moldova a susținut, de asemenea, inițiativa de promovare a fotbalului și sportului adaptat, recunoscând rolul esențial al acestora în sprijinirea incluziunii sociale și în îmbunătățirea sănătății fizice și mentale a copiilor cu necesități speciale.