• Fii alături de Echipa Țării

Fotbal de Plajă (Naționale)

Fotbal pe plajă. Ultimele pregătiri înainte de EBSL 2025

23 iul 2025 de Svetlana Tataru
GALERIE

Naționala de fotbal pe plajă a Moldovei se află în ultimele pregătiri pentru faza preliminară a Euro Beach Soccer League (EBSL) 2025, care va începe vineri, 25 iulie, în Castellammare di Stabia din Italia. Tricolorii au fost repartizați în Grupa B, alături de Elveția, Belarus și Letonia. Vezi mai jos imagini de la ultimele antrenamente înaintea de deplasarea în Italia.

 

Lotul final convocat de Ruslan Pernai pentru meciurile din EBSL 2025, din Castellammare di Stabia din Italia: 

Jucători: Alexei Capsamun, Ruslan Istrati, Alexandru Sîrghi, Artiom Turta, Nicolae Ignat, Dumitru Ciubotaru, Anatolie Lepodatu, Alexandru Eremia, Andrei Florea, Toader Vieru, Emmanuil Gerganov, Grigore Cojocari.

 

Calendarul meciurilor din Italia: 

În prima etapă, ce va avea loc în Italia, tricolorii au fost repartizați în Grupa B, alături de Elveția, Belarus și Letonia. Programul meciurilor Moldovei:

25 iulie, ora 14:45: Elveția – MOLDOVA

26 iulie, ora 18:45: Belarus – MOLDOVA

27 iulie, ora 14:45: MOLDOVA – Letonia

Toate meciurile se vor juca la Castellammare di Stabia, oraș situat în sudul Italiei.

 

Conform regulamentului oficial al competiției, cele 16 echipe participante în Divizia A dispută câte două etape în sistem grupă, iar primele 7 clasate, împreună cu țara gazdă a Superfinalei – Italia, se califică la turneul final, programat în perioada 9–14 septembrie 2025, la Viareggio (Italia).

 

De menționat că ultima etapă a EBSL 2025 va avea loc la Chișinău, în perioada 1-3 august 2025. În a doua etapă, tricolorii au fost repartizați în Grupa A, alături de Spania, Polonia și Danemarca. 

 

Programul meciurilor Moldovei:

1 august, ora 20:00: Danemarca – MOLDOVA

2 august, ora 20:00: MOLDOVA - Polonia 

3 august, ora 20:00: MOLDOVA – Spania

Toate meciurile se vor juca la Orange Arena din Chișinău, Moldova.

 

Moldova trebuie să se claseze între cele mai bune 8 echipe după cele două turnee (Italia și Moldova) pentru a accede în Superfinală. În caz contrar, ultimele 4 clasate vor disputa meciuri pentru evitarea retrogradării în Divizia B.

 

Euro Beach Soccer League este cea mai importantă competiție interțări de fotbal pe plajă din Europa, organizată anual de Beach Soccer Worldwide (BSWW). Ediția din acest an include patru faze regulate și Superfinala, fiind clasificată în două divizii valorice, A și B. Moldova face parte din elita fotbalului pe plajă european, participând în Divizia A.

foto: Nicu Bîrcă