În conformitate cu cerințele Convenției UEFA de recunoaștere a calificării antrenorilor, Departamentul Tehnic al Federației Moldovenești de Fotbal, în colaborare cu Școala Federală de Antrenori, vă invită să participați la un webinar pentru antrenori, programat pentru data de 6 iunie.
Cursul se va desfășura online, prin intermediul platformei Zoom, pentru a asigura accesibilitatea maximă a participanților. Tema abordată va fi „Rest Defense”, iar lectorul - Vitalie Mardari.
Refresh course-ul este destinat antrenorilor de categoria PRO UEFA și oferă oportunitatea de a actualiza cunoștințele în domeniul antrenamentului sportiv.
Perioada de înregistrare pentru acest curs este de 30 mai - 5 iunie 2025. Cursul este gratuit.
Înregistrarea pentru curs se face prin trimiterea unui e-mail la adresa școlii sfa.fmf.md@gmail.com, în care se furnizează informații precum numele și prenumele, numărul de telefon, adresa de e-mail, numărul de licență și alte detalii relevante.
FMF încurajează antrenorii să participe la acest refresh course pentru a-și îmbunătăți cunoștințele și a contribui la dezvoltarea sportului în Republica Moldova.

ȘFA. Refresh course pentru antrenorii ce dețin licența PRO UEFA