Naționala Moldovei de fotbal feminin va juca mâine, 30 mai, cel de-al cincilea meci din cadrul Ligii Națiunilor, ediția 2025, contra selecționatei din Insulele Feroe. Partida de pe Stadionul Zimbru din Chișinău va avea loc începând cu ora 20:00. Meciul va fi transmis în direct de postul de televiziune WE SPORT TV. Mai jos găsiți declarațiile selecționerului Ghenadie Pușca înainte de confruntarea cu Insulele Feroe.
„Ne aflăm într-un moment important al acestei campanii și abordăm ultimele partide cu maximă seriozitate și responsabilitate. Atmosfera din cadrul lotului este una pozitivă, iar concentrarea este la cel mai înalt nivel. Suntem conștienți de miza acestor meciuri și de așteptările pe care le au suporterii și toți cei care susțin echipa națională.
Am pierdut în meciul din deplasare cu Insulele Feroe, iar confruntarea de acasă va fi, fără îndoială, una foarte dificilă. Adversara ne-a pus în dificultate în partida tur, iar acel rezultat ne-a oferit suficiente lecții. Am analizat greșelile comise și suntem hotărâți să le corectăm.
Nu ne gândim la revanșă în sensul strict al cuvântului, ci mai degrabă la oportunitatea de a demonstra progresul nostru și de a încheia această campanie cu emoții pozitive.
Avem câteva probleme medicale, însă stafful lucrează intens pentru a avea cât mai multe jucătoare apte de joc.
Invităm suporterii să fie alături de echipă și la acest meci. Avem mare nevoie de sprijinul lor, pentru că acesta ne oferă un plus de motivație și energie.”,
a declarat Ghenadie Pușca pentru fmf.md.
Reamintim că tricolorele au fost repartizate în Grupa C1 a Ligii Națiunilor alături de Slovacia, Insulele Feroe și Gibraltar. Echipa noastră are programate șase meciuri în lunile februarie, aprilie și mai-iunie 2025. Câștigătoarea grupei C1 va promova în Liga B.
Programul complet al Moldovei în faza grupelor Ligii Națiunilor UEFA:
21 februarie 2025 MOLDOVA - Gibraltar 1-0
25 februarie 2025 Slovacia - MOLDOVA 1-0
4 aprilie 2025 Insulele Feroe - MOLDOVA 2-0
8 aprilie 2025 MOLDOVA - Slovacia 0-2
30 mai 2025 MOLDOVA - Insulele Feroe
3 iunie 2025 Gibraltar - MOLDOVA
-13640-1748497809.jpg)
Fotbal feminin. Ghenadie Pușca, înainte de meciul cu Insulele Feroe