• Fii alături de Echipa Țării

25 mai – Ziua Mondială a Fotbalului

25 mai 2025 de Reporter FMF

Federația Moldovenească de Fotbal se alătură lumii întregi în celebrarea Zilei Mondiale a Fotbalului, marcată pentru al doilea an consecutiv la inițiativa Organizației Națiunilor Unite.

 

Această zi specială aduce în prim-plan sportul-rege care ne unește pe toți – jucători, antrenori, arbitri, delegați, inspectori, dar și suporterii care trăiesc pasiunea fotbalului de pe marginea terenului sau din fața micilor ecrane.

 

Fie că vorbim despre fotbalul juvenil, feminin, amator sau seniori, fiecare contribuie la farmecul și spiritul acestui joc minunat, care este mai mult decât un sport. Este o familie mare care promovează incluziunea, prietenia, emoția și bucuria de a juca împreună, recunoscând totodată rolul său global în promovarea păcii, inspirației, educației și solidarității.

 

La mulți ani tuturor celor care trăiesc cu pasiune pentru fotbal – pe teren și în afara lui!