• Fii alături de Echipa Țării

Asociații Raionale

Promovarea și dezvoltarea fotbalului la Călărași

28 mai 2020 de Ion Buga
GALERIE

Federația Moldovenească de Fotbal continuă prezentarea prin localitățile din țară a proiectului ”Fotbal în școli”. În acest context, președintele FMF, Leonid Oleinicenco a efectuat astăzi o vizită de lucru la Călărași. Liderul forului fotbalistic din Moldova s-a întâlnit cu primarul orașului Călărași, Ion Olari, viceprimarul, Vladimir Susarenco, președintele ARF, Petru Puțuntică și secretarul general ARF, Aurel Abajeru. 

 

În cadrul întrevederii s-au pus în discuție aspecte despre implementarea cu succes a proiectului FMF ”Fotbal în școli”, în special despre crearea claselor sportive specializate de fotbal, prin identificarea soluțiilor de finanțare suplimentară. Cu suportul autorităților publice locale, consiliile raionale și primăriile, aceste cheltuieli vor acoperi alimentația copiilor și salarizarea antrenorilor care vor conduce orele de fotbal și antrenamentele acestor clase. 

 

”În Republica Moldova sunt foarte mulți copii care doresc să practice fotbalul, de aceea avem nevoie să aducem fotbalul în școli prin formarea acestor clase sportive. Astfel, toți împreună vom crea și o cultură de practicare a sportului, a modului sănătos de viață în societate” 

a declarat Leonid Oleinicenco. 

 

De asemenea, grupul de lucru din cadrul FMF, condus de președintele Leonid Oleinicenco a examinat posibilitatea de susținere a reanimării gazonului stadionului orășenesc din Călărași, care necesită investiții suplimentare pentru revigorare, după modelul altor localități în care Federația deja a implementat un program similar. 

 

Crearea sistemului educațional de fotbal este una dintre prioritățile FMF pentru următorii 5 ani, iar deviza noii Strategii de dezvoltare a Federației Moldovenești de Fotbal este ”Accentul pe copii”. În acest sens, forul fotbalistic și-a trasat 4 obiective majore: implementarea fotbalului în grădinițe, a lecțiilor de fotbal în școli, crearea claselor specializate de fotbal și a Academiilor de fotbal.