• Fii alături de Echipa Țării

ISTORIA FOTBALULUI. HRISTOFOR GALAŢAN: FOTBALIST, ARBITRU ŞI FUNCŢIONAR

14 mai 2020 de Sandu Grecu

Joi, cu Andrei Prodan și Alexandru Tomșa

 

Pe 29 august curent vom sărbători cea de-a 110 aniversare de la prima atestare a unui meci de fotbal pe teritoriul actual al Republicii Moldova. Conform memoriilor lui Nikolai Biazi, veteran al fotbalului din Odesa, în ziua de 29 august 1910, la Chişinău, s-a disputat partida dintre slecţionata gimaziştilor şi liceenilor din oraş cu echipa elevilor gimnaziului Nr. 2 din Odesa. Meciul a fost arbitrat de J. Sejdl şi H. Galaţan.

 

Din păcate, avem informaţii destul de sumare despre perioada de pionierat a fotbalului basarabean. Cu siguranţă jocul cu balonul rotund a fost practicat pe meleagurile noastre şi până la data de 29 august 1910, iar conform datelor de care dispunem putem afirma cu certitudine că pricipalii promotori ai fotbalului din Basarabia acelor timpuri au fost învăţătorul de gimanstică (educaţie fizică şi pregătire militară) Josef Sejdl şi studentul Hristofor Galaţan.

 

Despre cehul Sejdl vom scri cu o altă ocazie, iar astăzi vrem să aducem la cunoştinţă publicului larg istoria celui de-al doilea protagonist.

 

Hristofor Galaţan s-a născut pe data de 3 august 1886, la Chişinău, într-o familie de mici burghezi de religie ortodoxă. Tatăl lui a fost Zaharii fiul lui Gheorghe, iar mama Maria a lui Dumitru. A fost botezat în biserica Sfântul Teodor Tiron, cunoscută de toţi ca Mănăstirea Ciuflea, de către protoireul Ioan Butuc şi ţârcovnicul Manuil Popescu. Naş de botez i-a fost Hristofor Gheorghe Galaţan.

 

La vârsta de 9 ani, în august 1895, el a fost înscris la Gimnaziul de băieţi Nr. 1 din Chişinău, cea mai prestigioasă instituţie de învăţământ din Basarabia din acea perioadă, la care au învăţat aşa personalităţi ca Serghei Vitte, Carol Schmidt, Alexandr Nelidov, Serghei Lazo sau Stepan Serbov...  

Cele mai bune note Hristofor le-a avut la purtare, istorie, lecţiile de religie şi logică. Dar putem presupune fără a greşi că pasiunea lui de o viaţă a devenit fotbalul.  

 

Pentru prima dată numele lui Hristofor Galaţan îl găsim în Nr. 136 (4511) din 15/28 iunie 1911 al ziarului Drug (= Prietenul), unde se menţionează că pe data de 13 iunie 1911 prima selecţionată a Chişinăului a învins combinata formată din a doua selecţionată a oraşului şi echipa ginaziştilor cu scorul de 4-1. În prima selecţionată pe post de „beck” (fundaş) a evoluat Hristofor Galaţan, care era şi căpitanul formaţiei.

 

Din acelaşi ziar Drug (Nr. 77 (5329), 3/16 aprilie 1914) aflăm că pe 7 şi 13 aprilie 1914 urmau să se dispute partidele dintre «Кишинeвскiй кружокъ любителей спорта» (= Cercul amatorilor de sport din Chişinău) cu Sporting Club Odesa, respectiv echipa de fotbal din Bender. Arbitrul ambelor întâlniri a fost numit H. Galaţan. Rezultatul primului meci îl cunoaştem: 5-2 în favoarea odesiţilor.

 

Primul club de fotbal din Basarabia a fost deja menţionatul „Cerc al amatorilor de sport din Chişinău” (https://fmf.md/noutate/855/istoria-1914-anul-Infiin%C5%A2Arii-primului-club-de-fotbal-din-basarabia), iar unul din fondatorii lui a fost studentul Hristofor Galaţan, care îndeplinea funcţia de secretar al acestei organizaţii sportive.  

 

Tot în 1914 clubul a fost afiliat la Federaţia de fotbal a Imperiului Rus («Всероссийский футбольный союз»), urmând să participe la ediţia a treia a campionatului de fotbal al Imperiului Ţarist. Declanşarea Primului Război Mondial a zădărnicit aceste planuri.

 

Hristofor Galaţan nu a fost un simplu funcţionar sportiv, ci şi un promotor activ al fotbalului în rândul tineretului studios. În Arhiva Naţională a R. Moldova se păstrează documentele care demonstrează acest lucru. În mai 1914 s-a iscat un conflict serios între H. Galaţan şi Vladimir Inglezi, directorul Gimnaziul de băieţi Nr. 2 din Chişinău, care nu permitea practicarea fotbalului în rândul elevilor acestei instituţii...

 

Spre regret, nu cunoaştem soarta lui Hristofor Galaţan de după izbucnirea Primului Război Mondial. Cu toate acestea, el merită un loc de cinste în istoria fotbalului nostru.

 

În anul 1914 Cercul amatorilor de sport din Chişinău s-a afiliat la Federaţia de fotbal a Imperiului Rus. Secretar al clubului era studentul H. Galaţan.