Naționala Moldovei de fotbal feminin va juca mâine, 25 octombrie, primul meci amical, din cele două programate, contra selecționatei din Macedonia de Nord. Partidele vor avea loc în Bulgaria, pe Arena Septemvri din Razlog. Mai jos găsiți declarațiile selecționerului Ghenadie Pușca înainte de această confruntare.
„Pregătirile pentru meciurile amicale decurg bine, iar condițiile de cantonament sunt foarte bune. Inițial, am avut în plan alte partide de verificare, dar în ultima clipă adversarii ne-au refuzat, așa că Macedonia de Nord a rămas singura opțiune. Este un adversar valoros, ne-am întâlnit recent în preliminariile EURO. Aceste meciuri ne vor ajuta să ne evaluăm echipa. Fetele sunt bine, de mult nu ne-am văzut, și se simte entuziasmul lor de a reveni la echipa națională. În noiembrie, așteptăm tragerea la sorți pentru Liga Națiunilor, competiție ce va începe în februarie, și tot atunci avem programate două meciuri amicale împotriva Armeniei.”
a declarat Ghenadie Pușca pentru fmf.md.
Citește și...
Fotbal feminin. Naționala Moldovei va juca două meciuri amicale împotriva Macedoniei de Nord
Fotbal feminin. Lotul Naționalei Moldovei pentru amicalul cu Macedonia de Nord
Fotbal feminin. Naționala s-a reunit înainte de meciurile amicale cu Macedonia de Nord
Fotbal feminin. Declarația de presă a antrenorului Ghenadie Pușca înainte de amicalele cu Macedonia de Nord