• Fii alături de Echipa Țării

Masculin (Naționale)

Talent, muncă și determinare. Povestea lui Daniil Pavlenko, fundașul Moldovei U19

18 oct 2024 de Serghei Cipilencu
GALERIE

Daniil Pavlenko, fundașul dreapta al echipei Spartak Moscova, este unul dintre primii internaționali de juniori convocați la echipele naționale în baza Anchetei online a Departamentului Souting al FMF. Născut și crescut la Moscova, din părinți moldoveni, legăturile sale profunde cu Moldova l-au făcut să completeze Ancheta și să-și exprime dorința de a juca pentru țara din care își trage rădăcinile. Cu un palmares care include titluri importante în Rusia și experiențe de neuitat pe terenurile europene, Pavlenko a fost convocat de selecționerul Serghei Cebotari la Naționala Under 19. Tânărul jucător își propune acum să își lase amprenta în fotbalul moldovenesc. În povestea care urmează, descoperim cum ambiția, disciplina și dragostea pentru sport l-au transformat pe Daniil dintr-un copil pasionat într-un jucător de viitor pentru Moldova.

 

Daniil Pavlenko s-a născut pe 12 septembrie 2006. A început să joace fotbal la vârsta de cinci ani, când a fost recrutat de FC Spartak Moscova (Rusia), un club de prestigiu, cunoscut pentru dezvoltarea tinerelor talente. 

 

„Tot ce sunt azi ca fotbalist datorez acestui club, deoarece aici am crescut și am învățat ce înseamnă disciplina, sacrificiul și lucrul în echipă,"  

mărturisește Daniil pentru fmf.md. 

 

Încă din primii ani, a fost susținut necondiționat de părinți, care au făcut tot posibilul pentru a-i facilita prezența la antrenamente, deplasându-se alături de el la fiecare sesiune. Pe măsură ce a crescut, Pavlenko a început să se descurce singur, folosind transportul public pentru a ajunge la antrenamente, dovedind o maturitate neobișnuită pentru vârsta sa.

 

Experiențele lui internaționale au început încă de la o vârstă fragedă. Daniil a participat la numeroase turnee internaționale, unde a avut ocazia să joace împotriva unor echipe de renume mondial precum FC Barcelona, Atletico Madrid și Liverpool (echipele de juniori). 

 

„Aceste momente m-au format ca jucător. Să joci împotriva unor echipe de talia acestor cluburi este visul oricărui tânăr fotbalist. M-am convins că doar muncind din greu poți ajunge la acest nivel”, 

își amintește Daniil.

 

Drumul său spre echipa națională a Moldovei U19 a fost însă unul diferit față de cel clasic. Pavlenko și-a găsit locul în lotul național printr-o platformă de scouting, care este promovată de Federația Moldovenească de Fotbal și are ca scop monitorizarea minuțioasă a tinerelor talente din fotbal și completarea bazei de date existente cu jucători promițători, care evoluează în străinătate și care, în viitor, ar putea să reprezinte Republica Moldova la nivel internațional. Prin urmare a depus o cerere, indicându-și datele și detaliile carierei sale, iar două săptămâni mai târziu, a primit o veste care i-a schimbat viața: convocarea la selecționata U19 a Moldovei. 

 

"Nu am visat niciodată să ajung aici printr-o astfel de metodă, dar sunt recunoscător pentru oportunitate. Mi-am dorit mereu să reprezint Moldova, iar acum, fiind parte din lot, vreau să demonstrez că merit să port acest tricou."

 

Palmaresul lui Pavlenko la nivel de juniori este unul impresionant. În 2021, a câștigat titlul de campion al Rusiei, iar un an mai târziu a obținut medalia de bronz. De trei ori la rând a fost campion al Moscovei, iar în 2022 a câștigat argintul în Youth Football League 2 (YFL2), competiția rezervată tinerilor jucători din Rusia. În acel sezon, Daniil a avut onoarea de a fi căpitanul echipei sale, un rol pe care l-a îndeplinit cu mare responsabilitate. 

 

"Căpitanul nu e doar cel care poartă banderola. Este cel care trebuie să inspire echipa, să ofere soluții și să fie primul care muncește pe teren," 

explică el.

 

Unul dintre cele mai memorabile momente din scurta sa carieră a avut loc în semifinala Campionatului Rusiei din 2022. Jucând ca fundaș central, Pavlenko a marcat un gol decisiv împotriva echipei FK Krasnodar în minutul 85 al meciului, atunci când echipa sa era condusă cu 5-4. Grație golului său, echipa a dus meciul în prelungiri, dar, din păcate, a pierdut la loviturile de departajare. 

 

”A fost un moment special pentru mine, pentru că nu doar am marcat un gol important, dar am simțit că am dat totul pentru echipă. Nu voi uita niciodată acea experiență."

 

Pe lângă fotbal, Daniil este student la Universitatea de Educație Fizică din Rusia (RGUFK), unde studiază pentru a deveni antrenor. 

 

"Învățarea despre fotbal din perspectivă tactică și istorică îmi oferă o nouă înțelegere a jocului. Mă ajută să văd terenul altfel, să iau decizii mai bune și să înțeleg cum pot să contribui mai bine la echipa mea", 

explică Pavlenko.

 

Legătura lui Daniil cu Moldova nu este una pur simbolică. Tatăl său s-a născut în Fălești, un oraș din nordul Moldovei, iar atunci când a primit prima convocare la națională, Pavlenko și-a făcut timp să viziteze orașul de origine al tatălui său. 

 

"Am vizitat rudele, am explorat orașul și am asistat la un meci din liga a doua a Moldovei. A fost o experiență profundă pentru mine, să fiu conectat cu rădăcinile mele și să simt legătura cu țara” ,

mărturisește tânărul fotbalist.

 

Inspirat de idolul său, Cristiano Ronaldo, Pavlenko visează la o carieră strălucitoare. 

 

”Am obiective clare. Îmi stabilesc ținte concrete, iar scopul meu principal în acest moment este să mă consolidez în echipa națională a Moldovei și să particip la turnee oficiale împreună cu ea", 

declară Daniil pentru fmf.md.

 

Deși Daniil Pavlenko se află la începutul drumului său în fotbalul profesionist, perspectivele sale sunt promițătoare. Cu o mentalitate de luptător, un angajament neclintit față de muncă și o dorință puternică de a învăța și de a se perfecționa, el spune că este pregătit să facă față oricăror provocări. Povestea sa este un exemplu de determinare, iar ambiția de a aduce succes Moldovei pe plan internațional ne oferă speranțe mari pentru viitorul fotbalului moldovenesc.

 

foto: FC Spartak Moscow