• Fii alături de Echipa Țării

Masculin (Competiții)

SIMATOC-100. STADIONUL DIN LOZOVA, CU NUME DE LEGENDĂ

01 mai 2020 de Sandu Grecu
GALERIE

Astăzi, 1 mai 2020, se împlinesc 100 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai emblematici fotbaliști basarabeni ai istoriei – Nicolae Simatoc.

Legenda sportului rege a pornit spre culmile succesului din satul Grimăncăuți, raionul Briceni, a devenit primul fotbalist basarabean care a jucat la cluburile FC Barcelona și  Internazionale Milano, jucând și la formațiile Ripensia Timișoara, Carmen București, ICO Oradea, Brescia și Real Oviedo, disputând și opt meciuri la echipa națională a României.

 

Federația Moldovenească de Fotbal a instituit începând cu anul 2015, în cadrul Galei Fotbalului, ”Premiul Nicolae Simatoc”, pentru recunoștință eternă adusă celui care a promovat la cel mai înalt nivel fotbalul de pe meleagurile noastre. Laureați: 2015 – Artur Ioniță, 2016 – Igor Dobrovolski, 2017 – Alexandru Epureanu, 2018 – Alexandru Guzun și 2019 – Vitalie Damașcan.

 

O altă decizie venită să elogieze cariera gigantului fotbalist este cea adoptată de cosilierii comunei Lozova din raionul Strășeni. Vineri, 31 ianuarie 2020, în cadrul Ședinței Consiliului, aleșii locali au decis redenumirea Complexului Sportiv din localitate, care va purta numele marelui fotbalist basarabean Nicolae Simatoc. 

 

Hotărârea, în urma inițiativei președintelui Clubului Sportiv Codru din localitate, Viorel Jardan, a fost susținută cu majoritate de voturi, fiind luată cu trei luni înainte să se împlinească 100 de ani de la nașterea sportivului. Decizia de la Lozova devine astfel un exemplu în sportul moldovenesc, pentru a da culoare, nume și viață edificiilor sportive.

 

Clubul Sportiv Codru din Lozova, care gestionează Complexul Sportiv din această localitate, s-a concentrat în ultimii ani, dincolo de promovarea echipei de fotbal în Divizia Națională și menținerea acesteia în sezonul 2019 pe prima scenă a fotbalului național, să dezvolte o infrastructură sportivă modernă și demnă pentru comunitate.

 

În acest fel, vechiul stadion sătesc din Lozova va deveni în scurt timp veritabilul Complexul Sportiv ”Nicolae Simatoc”, care va avea la dispoziție un stadion de fotbal cu gazon natural, tribune și nocturnă, terenuri de minifotbal, fotbal pe plajă, volei pe plajă, tenis de plajă, padel și padel de plajă, badminton, administrate dintr-o clădire de oficii nou construită.

 

Clubul Sportiv Codru planifică să dea în exploatare, în primă etapă, stadionul pentru fotbal în luna iulie, la împlinirea a 30 de ani de la fondarea clubului și a 600 de ani de la atestarea comunei Lozova.

 

Capacitatea arenei sportive va fi de 1100 de locuri pe scaune, ce va crea un confort pentru comunitatea din localitate și satele învecinate, care astfel vor putea asista la partidele cu formațiile de top ale fotbalului național – Sheriff, Petrocub, Sfântul Gheorghe sau Milsami. Mai mult decât atât, infrastructura modernă care va fi deschisă la acest complex sportiv va permite și partide ale loturilor naționale de fotbal, minifotbal, fotbal pe plajă, volei de plajă, tenis de plajă și padel ale Republicii Moldova.    

 

Mai mulți agenți economici s-au implicat la construcția stadionului nostru. Lucrările se desfășoară conform planului. În aceste zile se finalizează lucrările de fundație pentru stâlpii de iluminare pentru nocturnă, se realizează ultímele lucrări la instalația electrică, la sistemul de încălzire, la rețelele de apă și canalizare. Se continuă cu tencuiala și decorul. 

Un rol important îl are Federația Moldovenească de Fotbal, care ne ajută mult, inclusiv și la instalarea nocturnei. Stadionul va purta numele marelui fotbalist Nicolae Simatoc, iar anul acesta vom sărbători 100 de ani de la nașterea lui, fiind cel mai mare jucător din istoria fotbalului moldovenesc

a declarat președintele CS Codru, Viorel Jardan.

 

Clubul Sportiv Codru Lozova a fost fondat la 29 iulie 1990. Echipa a devenit câștigătoarea Diviziei B, Seria Centru în ediția 1992-1993 și a promovat în Divizia A. În sezonul următor formația din Lozova, antrenată de Pavel Cebanu, s-a clasat pe locul 2. În acea ediție de campionat, la echipă au jucat, printre alții, Nicolae Jardan, Gabriel Rotaru, Serghei Savcenco, Sergiu și Petru Sîrbu, Boris Berezovschi, Aurel Avram, Constantin Sturza.

 

După ani de cotitură și grea încercare pentru fotbalul din Lozova, în care chipa a dispărut, datorită entuziasmului și energiei actualului președinte al clubului, Viorel Jardan, Codru și-a reluat evoluția în Campionatul Moldovei, Divizia B, Seria Centru, clasându-se pe locul 8 în ediția 2011-12. În următorii trei ani, Codru Lozova a încheiat campionatul pe locurile 5, 7 și 2, reușind să promoveze în anul 2015 în Divizia A. La echipă au jucat fotbaliști ca Oleg Șișchin, Iurie Osipenco, Ghenadie Orbu, Alexandru Țîmbalist și Constantin Burdujel. În Divizia A, Codru s-a clasat pe locurile 8 (ediția 2015-16), 13 (2016-17), 11 (2017) și 1 (2018), reușind să promoveze în Divizia Națională, unde în sezonul 2019 s-a luptat cu formațiile de tradiție ale țării, precum Zimbru Chișinău, Sheriff Tiraspol, Petrocub Hâncești sau Speranța Nisporeni.

 

Rămâne să înceapă Divizia Națională, sezonul 2020, ca pentru prima dată în jurnalele fotbalului moldovenesc să apară denumirea pentru cinste și onoare a fotbalului autohton: Complexul Sportiv ”Nicolae Simatoc” din Lozova.

 

Text de Mihai Burciu, CDO Codru Lozova

Foto: CS Codru Lozova