• Fii alături de Echipa Țării

SIMATOC-100. Interviu exclusiv cu Silvio Simatoc, fiul moldoveanului care a jucat la Barcelona

01 mai 2020 de Victor Daghi

Silvio Simatoc este unul dintre cei doi fii ai lui Nicolae Simatoc. Celălalt, Santi, a fost sportiv și apoi antrenor de taekwondo și s-a stins din viață în anul 2008, la 55 de ani. El este înmormântat alături de părinții săi, Nicolae și Etel, la cimitirul din Sidney, Australia.

 

Silvio are 70 de ani și este căsătorit cu Luisa Barba Carbonell. Locuiește într-un sat, care se află la 15 km de Barcelona. Are doi fii, Atilla și Arpad, de 33 și, respectiv, 30 de ani.

 

Silvio Simatoc a oferit un interviu exclusiv pentru fmf.md, în care a recunoscut că planifica să vină pe 1 mai la Chișinău, a povestit despre planurile sale legate de fotbalul moldovenesc și a oferit mai multe detalii inedite despre tatăl său.

 

- Cum veți sărbători 100 de ani de la nașterea tatălui Dvs.?

- Aveam planuri mari pentru această zi. Pe 1 mai trebuia să fiu la Chișinău, dacă nu era pandemia COVID-19. Am convenit cu conducerea clubului Barcelona să venim cu două echipe ale clubului catalan în Moldova pentru a sărbători 100 de ani de la nașterea lui Nicolae Simatoc. O echipă de juniori U17 a Barcelonei urma să joace un meci amical cu Naționala de juniori a Moldovei. Și o reprezentativă de veterani 50+  trebuia să joace cu o selecționată de old-boys din Moldova. Păcat că nu a fost posibil. Poate vom organiza aceste meciuri mai târziu, ar fi fantastic.

 

Vrea să fondeze în Moldova o filială a Școlii de fotbal Barcelona!

 

- Stadionul clubului Codru Lozova va purta numele lui Nicolae Simatoc...

- Da, știu. Bunul meu prieten Octavian Țîcu mi-a spus despre asta și m-am bucurat foarte mult. De fapt, am mai multe proiecte legate de Moldova. Îmi doresc să fondez aici o filială a școlii de fotbal Barcelona. Vreau să înființez un fan club oficial al clubului catalan. Mi-aș dori să discut cu conducătorii Federației Moldovenești de Fotbal despre o eventuală colaborare. Dacă tot sunt pe jumătate moldovean, aș vrea să contribui și eu cu ceva pentru dezvoltarea fotbalului moldovenesc. Important e să trecem cu bine de această pandemie.

 

- Știu că prima dată ați fost în Moldova în anul 2013, cu ocazia lansării cărții ”Nicolae Simatoc, legenda unui fotbalist basarabean de la Ripensia la FC Barcelona”, scrisă de Octavian Țîcu și Boris Boguș...

- E adevărat. Recunosc, nu credeam că voi veni vreodată la baștina tatălui meu. Am auzit de la el că poate fi arestat de regimul comunist dacă se întoarce la Grimăncăuți. Mulți ani n-a avut cetățenie după ce România i-a retras pașaportul când a fugit din țară. În Italia și în Spania a fost refugiat cu Certificat al Crucii Roșii. Doar în anul 1963 a obținut cetățenie, după  ce a emigrat din Spania în Australia.

Am fost foarte emoționat când am ajuns la Grimăncăuți. Am văzut biserica unde tatăl meu a fost creştinat. Tatăl obișnuia să-mi spună că a jucat fotbal pe un teren din spatele școlii, lângă pârâu. Și am găsit acest loc. Tatăl de multe ori ne spunea că a avut noroc să devină fotbalist, fiind remarcat de unul dintre antrenorii echipei Ripensia, care trecea cu mașina prin Grimăncăuți.  

Am discutat cu oamenii din sat, am găsit și rude de-ale mele. M-am simțit ca acasă…

Am făcut cunoștință în Spania cu un junior talentat din Moldova, Vitalie Pintilei. M-am oferit să-l ajut, am făcut și câteva antrenamente împreună.

În anul 2015 am participat la Gala Laureaților Fotbalului Moldovenesc, unde am acordat Premiul Nicolae Simatoc. Mi-am dorit să vin mai des în Moldova, dar am fost bolnav de cancer și trebuia să mă tratez. Acum, Slavă Domnului, mă simt bine.

 

Jocurile de noroc i-au stricat cariera de fotbalist  

 

- Ce amintiri aveți despre tatăl Dvs.?

- A fost un fotbalist fantastic și un om foarte bun la inimă. Știa mule limbi – româna, rusa, ucraineana, maghiară, germană, engleză, italiană și spaniolă. Oriunde a jucat, la Timișoara, Oradea, București, Budapesta, Milano, Brescia, Barcelona sau Ovideo, lumea și-l amintește doar de bine.  

Când am fost la Timișoara, m-am întâlnit cu un bătrânel, care a început să plângă în momentul în care a aflat că sunt feciorul lui Nicolae. L-am întrebat ce s-a întâmplat? Mi-a spus că își amintește multe lucruri frumoase legate de tatăl meu. Mi-a povestit cum tata, care deja era legitimat la Ripensia, ieșea în stradă să joace fotbal cu oamenii simpli, iar după joc accepta invitația să meargă cu ei la bere…

 

- E adevărat că îi plăcea mult să joace în cărți?

- E adevărat. A început să joace cărți la Grimăncăuți. Cred că cărțile au influențat negativ asupra carierei sale. Când a semnat contractul cu FC Barcelona, şi-a cumpărat primul automobil şi a plecat la Monte Carlo pentru a-şi îndeplini un vis: să joace în raiul european al cazinourilor. Într-o singură noapte a pierdut toţi banii pe care îi avea la el, după care l-a sunat pe Kubala să-i trimită bani de tren pentru a se putea întoarce la Barcelona…

Din cauza acestei pasiuni lipsea uneori de la antrenamente. Iar o dată, toată echipa  Barcelonei aştepta în avion să zboare la meci, la Bilbao, iar tatăl meu întârzia. Atunci, antrenorul şi preşedintele clubului catalan l-au întrebat pe Kubala, prietenul său, unde poate fi găsit Sima şi au plecat împreună să îl caute. Când l-au găsit, într-un club din Barcelona, preşedintele catalanilor i-a spus nervos: „Simatoc, avionul şi echipa te aşteaptă!“ La care acesta, stând în continuare la masă concentrat asupra jocului, i-a replicat: „Ultima mână la cărţi şi plecăm.”