• Fii alături de Echipa Țării

Masculin (Naționale)

Under 21. Declarația selecționerului Ștefan Stoica, după meciul cu Macedonia de Nord

11 oct 2024 de Serghei Cipilencu

Selecționata U21 a Moldovei a cedat în meciul din deplasare în fața reprezentativei similare a Macedoniei de Nord scor 1-2. Partida a contat pentru campania de calificare a Campionatului European 2025 din Slovacia. A fost ultimul duel pentru micii tricolori în stagiul preliminar, echipa noastră s-a clasat pe poziția a 5-a în grupa C acumulând 7 puncte. Meciul s-a jucat la FFM Training Center din Skopje. Antrenorul echipei naționale U21, Ștefan Stoica, a oferit declarația pentru site-ul fmf.md după confruntarea din 11 octombrie. 

 

„Am avut un meci dificil împotriva Macedoniei de Nord, dar băieții noștri au stat bine în teren și au demonstrat că sunt capabili să facă față presiunii. Am jucat ca o echipă care nu se teme să riște, iar asta s-a văzut mai ales în prima repriză. În partea a doua, am introdus jucători tineri, care au adus un plus de energie și experiență pentru viitor. A fost o campanie de calificare lungă, cu adversari puternici, unele naționale având în componență jucători care vin de la echipele lor mari. În ciuda provocărilor am luptat până la capăt. Asta a fost ce am putut realiza în această campanie, dar suntem convinși că vom reveni mai puternici data viitoare. Vrem să le mulțumim din suflet fanilor noștri, care au fost alături de noi pentru a ne susține meci de meci. Sprijinul lor ne-a motivat și a dat un impuls întregii noastre echipe, iar asta nu poate trece neobservat. Împreună, vom continua să ne îmbunătățim și să construim un viitor mai bun pentru fotbalul moldovenesc.”  a declarat, selecționerul Naționalei U21 a Moldovei, Ștefan Stoica.

 

Clic pentru a vedea rezultatele meciurilor Naționalei U21 în preliminariile EURO 2025

 

Citește și...

Under 21. Selecționerul Ștefan Stoica, înaintea meciului cu Macedonia de Nord

U21.Pregătiți pentru Macedonia de Nord! Ultimul antrenament în imagini

U21. Macedonia de Nord - Moldova. Avancronică

Under 21. Macedonia de Nord - Moldova 2-1