• Fii alături de Echipa Țării

UEFA Playmakers, în vizită la Ștefan Vodă

01 oct 2024 de Reporter FMF
GALERIE

Federația Moldovenească de Fotbal continuă să sprijine dezvoltarea tinerelor jucătoare prin proiectul inovator UEFA Playmakers, implementat în Republica Moldova. Recent a avut loc o vizită specială la centrul Playmakers de la IET nr. 3 din orașul Ștefan-Vodă, unde 23 de fetițe, inclusiv cele cu cerințe educaționale speciale, cu vârste cuprinse între 6 și 7 ani, au participat cu entuziasm la sesiunile interactive. Aceste activități nu doar că le dezvoltă abilitățile motorii, dar și le oferă ocazia de a socializa și de a se bucura de experiențe noi.

 

Sesiunea a fost coordonată de antrenoarele Dina Borovic și Ana Coman, sub atenta supraveghere a părinților și cu sprijinul psihologului și directoarei instituției. Implicarea acestora a contribuit la crearea unor parteneriate durabile, susținând educația și dezvoltarea personală a copiilor.

 

La final, micuțele participante au primit cadouri tematice „Regatul de Gheață II" oferite de Federația Moldovenească de Fotbal, consolidând experiența lor pozitivă și încurajându-le să continue să exploreze lumea fotbalului cu bucurie și entuziasm.

 

Această inițiativă la Centrul IET nr. 3 evidențiază angajamentul Federației Moldovenești de Fotbal de a face sportul accesibil pentru toți copiii, indiferent de provocările lor, oferindu-le oportunitatea de a se dezvolta într-un mediu prietenos și incluziv

foto: Anna Rotary