La sfârșitul anilor ’50 – prima jumătate a anilor ’60 echipa-fanion a republicii, Moldova/Avântul (actuala Zimbru) Chișinău, juca de la egal la egal meciuri amicale cu cluburile din Germania: 1-1 cu FSV Frankfurt (1958), 5-1 cu Eintracht Frankfurt (1959), 2-1 cu Borussia Neunkirchen (1960), 2-1 cu Schwarz-Weiss Essen (1962), 4-1 cu selecționata orașului Bochum (1966).

Pe 4 august 1959, exact cu 65 de ani în urmă, Moldova Chișinău a obținut unul din cele mai răsunătoare succese din istorie învingând campioana Germaniei en-titre, Eintracht Frankfurt pe Main, cu un neverosimil 5-1.

Adversara chișinăuienilor este una din cele mai cunoscute echipe nemțești: campioană și multiplă deținătoare a Cupei naționale, dublă câștigătoare a Ligii Europa (fosta Cupa UEFA), prima formație germană care a ajuns în finala Cupei Campionilor Europeni (actuala Liga Campionilor), semifinalistă a Cupei Cupelor și a Cupei Orașelor Târguri.

Eintracht a sosit la Chișinău în postură de campioană a Germaniei după ce în finala competiției (se juca în sistem eliminatoriu, Bundesliga fiind creată abia în 1963) a învins-o pe Kickers Offenbach cu scorul de 5-3. Mai mult, echipa din Frankfurt nu gustase din amarul înfrângerii în decurs de 37 de meciuri (până atunci o serie invincibilă mai lungă a avut-o doar legendara FC Nürnberg în perioada anilor 1919-1922).

Meciul dintre Moldova Chișinău și Eintracht Frankfurt s-a disputat la 4 august 1959 pe stadionul Republican, arhiplin, și a fost arbitrat la centru de Aleksandr Maleț din Ujgorod.

Antrenorul gazdelor, celebrul Aleksandr Sevidov (viitor campion al URSS cu Dinamo Kiev și Dinamo Moscova), a aliniat următorul „11”: Vladimir Vostroilov – Iuri Zeleniaev, Evgheni Larin, Valentin Mirgorodski (cpt.) – Boris Abramov, Nicolai Esin – Valentin Folomeev, Vladimir Țincler, Iuri Korotkov, Vladimir Samsonov, Victor Korolkov.

Paul Osswald, timonierul oaspeților, a trimis în teren următorii jucători: Egon Loy – Friedel Lutz, Hermann Höfer – Hans Weilbächer, Severin Sorger, Dieter Stinka (Eberhard Schymik) – Richard Kress, Dieter Lindner, Erwin Stein, Alfred Pfaff (cpt.), Erich Meier (Wolfgang Solz).

Atacantul Alfred Pfaff era campion mondial, titlu pe care l-a obținut în 1954, iat fundașul Friedel Lutz avea să devină vicecampion mondial în 1966.

Nemții au avut ocazia să deschidă scorul în min. 15 când arbitrul a dictat o lovitură de la 11 metri, însă fundașul Hermann Höfer a trimis balonul peste transversală.

Treptat chișinăuienii au preluat inițiativa și după prima repriză tabela indica un neverosimil 3-0. Au înscris: Vladimir Samsonov, Valentin Folomeev și Boris Abramov.

După pauză oaspeții au redus din handicap prin Hans Weilbächer, însă gazdele au marcat de două ori prin Vladimir Samsonov și Vladimir Țincler.

În următoarele meciuri disputate în Uniunea Sovietică, Eintracht a obținut două victorii (1-0 cu Arsenal Kiev și 2-1 cu Admiralteeț Leningrad) după care a disputat și o partidă de verificare cu echipa orașului Helsinki (de fapt selecționata Finlandei) pe care a câștigat-o cu 2-0.

Este interesant faptul că în sezonul următor, 1959/60, formația din Frankfurt a ajuns în finala Cupei Campionilor Europeni, unde a cedat în fața invincibilei Real Madrid în frunte cu Alfredo Di Stéfano și Ferenc Puskás, 3-7. A fost cel de-al cincilea trofeu consecutiv obținut de spanioli.

De menționat că în finala cu Real au jucat aceiași jucători, cu excepția lui Severin Sorger înlocuit cu Hans-Walter Eigenbrodt, care și-au făcut apariția pe terenul Republicanului din Chișinău cu mai puțin de un an în urmă.