• Fii alături de Echipa Țării

Open Fun Football Schools

OFFS. „Sport + Școală + Poliție”, un nou festival fotbalistic pentru copii

26 iul 2024 de Reporter FMF
GALERIE

La Centrul de Pregătire a Selecționatelor Moldovei din Vadul lui Vodă a avut loc un nou festival fotbalistic în cadrul proiectului internațional OFFS „Sport + Școală + Poliție”. Evenimentul, organizat de ONG-ul CCPA în parteneriat cu Federația Moldovenească de Fotbal (FMF) și sprijinit de Ambasada Suediei la Chișinău, a reunit aproximativ 100 de copii din diverse medii și categorii sociale.

 

Printre oaspeții de onoare prezenți s-au numărat Neli Lelenco, Șef al Direcției Ordine Publică a Inspectoratului Național de Securitate Publică, și Josefine Lönnroth, Secretar II – EU ICT Cooperare pentru Dezvoltare la Ambasada Suediei.

 

Proiectul, lansat în 2019, are ca obiectiv principal protecția drepturilor copilului și prevenirea tuturor formelor de violență, neglijență, exploatare și trafic de copii. În cadrul acestei inițiative, în următoarele luni se vor desfășura activități în diverse localități din țară, implicând aproximativ 2400 de copii, cu vârste cuprinse între 6 și 11 ani, inclusiv din familii social-vulnerabile și cu cerințe educaționale speciale. Localitățile vizate includ: or.Telenești, s.Hîrtopul Mare (Criuleni), s.Mănoilești (Ungheni), or.Anenii Noi, or.Comrat, s.Congaz (Găgăuzia), or.Ocnița, or.Ștefan Vodă, or.Ungheni, s.Tomai (Găgăuzia), s.Camenca și or.Dubăsari (Transnistria).

 

La finalul festivalului, fiecare copil a primit cadouri constând în șepci, maiouri, diplome și mingi, oferite de proiectul FMF - Open Fun Football Schools Moldova și Inspectoratul General al Poliției și Telefonul Copilului.

 

Evenimentul a fost organizat de Svetlana Patraș, coordonatorul proiectului CCPA/OFFS Moldova, alături de echipa formată din asistentul coordonatorului CCPA/OFFS Moldova, Victor Mardari, inspectorul federal la fotbal feminin, Natalia Ceban, instructori CCPA/OFFS Dănuța Chicu, Tatiana Cunce, Artur Patraș, Oxana Spătaru și Xenia Ungurean. La organizare au contribuit și Maria Pleșu, ofițer principal al Secției Siguranță Minori a Direcției Ordine Publică al INSP, și Alina Ciornii, ofițer principal al aceleași secții.

 

Amintim că Federația Moldovenească de Fotbal și organizația neguvernamentală Cross Cultures Project Association (CCPA) au reconfirmat angajamentul lor comun pentru implementarea proiectului „Open Fun Football Schools” în perioada 2024-2028. 

 

De la lansarea sa în 2006, proiectul a implicat peste 100.000 de copii, 2.700 de antrenori și 2.500 de tineri voluntari din toate regiunile țării, promovând pacea, incluziunea socială și egalitatea de gen. Proiectul este implementat de CCPA din Danemarca și FMF, cu susținerea Agenției Internaționale Suedeze de Cooperare pentru Dezvoltare (SIDA).

 

foto: Anna Rotary