Pe 14 iunie, în Germania, a început cea de-a XVII-a ediție a Campionatului European de fotbal. Prima campioană a europenelor a devenit selecționata URSS, care în finala din 1960 a dispus de reprezentativa Iugoslaviei, scor 2-1. Mulți amatori ai fotbalului de la noi știu că golul victoriei în prelungiri l-a marcat Viktor Ponedelnik. Puțini cunosc că, fiind copil, prima echipă la care el a evoluat a fost din... Moldova. 

„Primii pași în fotbal i-am făcut pe bătrânul stadion „Dinamo” din Chișinău, oraș în care am trăit în primii ani de după război”, mărturisea chiar protagonistul în paginile anuarului de fotbal (alcătuitor – Valeriu Rogozenco), editat la Chișinău în anul 1974.

Viktor Ponedelnik s-a născut pe 22 mai 1937 în orașul Rostov pe Don. Tata lui, Vladimir, era ziarist de profesie și după cel de-al Doilea Război Mondial a fost repartizat la lucru în RSS Moldovenească. Până în anul 1950 el a fost redactor-şef adjunct la publicaţia „Sovetskaia Moldavia” (a nu se confunda cu „Moldova Socialistă”). Astfel, anume la Chișinău, Viktor Ponedelnik a început să practice fotbalul la modul serios.

În cărțile autobiografice «Штрафная площадка» („Careul de pedeapsă”, editată în 1977) și «Исповедь центрального нападающего» („Mărturisirile atacantului central”, editată în 1997) citim următorul pasaj: „Şcoală din Chișinău unde învățam era situată lângă stadion. Înainte și după lecții toată clasa noastră mergea la stadion să urmărească cum se antrenează cei maturi, îi serveam cu baloane din spatele porții. În timpul pauzei, curtea școlii semăna cu un vulcan în erupție. Țipete, alergătură, jocuri. Repede plasam două cărămizi, care serveau drept porți de fotbal. [...] Din echipa de maidan am fost invitat să joc pentru formația de copii Stroitel, iar ulterior pentru juniorii lui Dinamo. Pentru prima dată în viața mea am primit niște ghete peticite cu crampoane, jambiere, șorturi și tricou. Și nu conta că această „armură” era cu două mărimi mai mare: eram în al șaptelea cer de fericire!”.

De menționat că primul antrenor al lui Viktor Ponedelnik a fost Ivan Hovjun, pe atunci jucător la Dinamo Chișinău, ulterior antrenor la Dinamo, Vierul (ambele din Chișinău), Pișcevik Tiraspol, Codrî Bălți, mulți ani a fost șeful secției de fotbal din cadrul ASB „Kolhoznikul”, membru al federației de fotbal din RSSM.

În 1950 familia Ponedelnik a revenit în oraşul natal, iar Viktor a devenit un nume de legendă pentru amatorii sportului cu balonul rotund din această localitate. În perioada 1956-1958 el a evoluat la Rostselmaş Rostov pe Don (63 de meciuri, 35 de goluri în divizia secundă a campionatului URSS), iar din 1959 până în 1965 a apărat culorile echipei SKA Rostov pe Don, pentru care a disputat 159 de meciuri şi a marcat 54 de goluri în prima ligă valorică a campionatului URSS.

Viktor Ponedelnik a îmbrăcat de 29 de ori tricoul selecţionatei sovietice, înscriind 20 de goluri. A fost campion (1960) şi vicecampion (1964) european. A participat la Campionatul Mondial din 1962.

Fără dubii, cel mai important moment din cariera lui se leagă de finala CE-1960, când a intrat definitiv în istoria fotbalului: „Aveam 23 de ani, eram tânăr şi vedeam lumea cu alţi ochi. Nu voi uita însă niciodată acea seară de iulie, a fost seara în care am devenit campioni europeni, iar eu m-am simţit mai important decât Nikita Hrușciov sau Iuri Gagarin”, îşi amintea fostul mare atacant sovietic.

Prima ediţie a turneului final al Campionatului European de fotbal, care s-a numit, iniţial, Cupa Europei pe Naţiuni, s-a desfăşurat în Franţa, între 6 şi 10 iulie 1960. S-au calificat naţionalele Uniunii Sovietice, Iugoslaviei, Cehoslovaciei şi țării-gazdă.

În prima semifinală URSS a învins Cehoslovacia cu 3-0 (un gol a fost marcat de Viktor Ponedelnik). În ziua următoare, Iugoslavia a trecut de Franţa, 5-4.

Finala s-a jucat la 10 iulie pe stadionul „Parc des Princes” din Paris.

Prima repriză a fost la discreţia iugoslavilor. „Galić a marcat primul pentru sârbi. Aveau o echipă foarte bună, rapidă şi foarte tehnică. Îmi aduc aminte de numărul lor 10 [Željko Matuš], un fotbalist dezechilibrant, care parcă avea lipici pe ghete. Ne-au controlat în prima parte a finalei, ne-au dominat şi fizic şi tehnic”, rememora Viktor Pondelnik.

Sovieticii au egalat imediat după pauză prin aripa dreaptă Slava Metreveli, iar meciul a intrat în prelungiri. „Sbornaia” a rezistat fizic mult mai bine decât Iugoslavia şi a dat lovitura de graţie prin Viktor Ponedelnik, care a marcat cu capul cu şapte minute înainte de final. „Întotdeauna îmi place să-mi amintesc acea finală. Naționala sovietică a devenit prima campioană europeană din istorie. Nimeni nu poate uita astfel de momente de glorie, fie că este vorba de public, de fanii fotbalului sau de jucătorii înșiși. În ceea ce mă privește, golul din minutul 113 a fost cel mai important din întreaga mea carieră. Pentru acel gol trebuie să dau credit unei centrări superbe a extremei noastre stângi Mihail Meshi. Fantastic fotbalist, avea origini gruzine şi atitudine de sârb. Tehnic, rapid şi agresiv, un fotbalist complet. Am simţit că marchez, a fost momentul meu de glorie, nu puteam refuza întâlnirea cu graţia, cu celebritatea”, a declarat peste ani Viktor Pondelnik.

Este amuzant faptul că meciul final a început duminică la ora 22.00, iar golul victoriei a fost înscris luni, de „ziua marcatorului” (Ponedelnik în traducere din limba rusă înseamnă Luni).

Astfel, Uniunea Sovietică obținea primul titlu european din istorie, iar Viktor Ponedelnik era inclus în echipa ideală a turneului și alături de alți 4 jucători (iugoslavii Milan Galić, Dražan Jerković, francezul François Heutte și sovieticul Valentin Ivanov) devenea golgheterul competiției (2 goluri marcate).

Pentru câștigarea titlului european jucătorii sovietici au primit fiecare câte 200 de dolari și au fost sărbătoriți la o recepție în Turnul Eiffel după meci, unde Viktor Ponedelnik și-a amintit de întâlnirea cu Santiago Bernabeu, celebrul președinte al lui Real Madrid din acea vreme: „Era gata să cumpere jumătate din echipa noastră, fără ezitare. Noi însă evitam conversația”.

După retragere Viktor Pondelnik a fost antrenor la Rostselmaş, iar din 1969 s-a dedicat profesiei de jurnalist, lucrând la publicaţiile „Sovetskii Sport” şi „Futbol-Hokkei” (în perioada 1984-1990 a deținut funcția de redactor-șef).

S-a stins din viață la 5 decembrie 2020.