• Fii alături de Echipa Țării

Masculin (Naționale)

Victorie pentru selecționata U-19 la turneul din Italia!

17 feb 2020 de Ion Buga

Naționala U19 a Moldovei a câștigat primul meci din cadrul turneului internațional “Roma Caput Mundi”, care se desfășoară în regiunea Lazio, Italia. 

 

Echipa pregătită de Iurie Ciunciuc a trecut de Țara Galilor (selecționata colegiilor), scor 2-1. Toate golurile au fost marcate în repriza secundă. Galezii au deschis scorul prin Bobby Beaumont, dar tricolorii au întors situația pe tabela de marcaj datorită reușitelor semnate de Daniel Danu și Daniel Lisu.

 

Moldova U19 – Țara Galilor (selecționata colegiilor) 2-1
Marcatori: Danu (61), Lisu (65), respectiv Beaumont (46)

Moldova: Silviu Șmalenea, Doru Calestru, Ion Borș, Nicu Namolovan (Vlad Blănuță, 72), Daniel Danu, Marius Manole (Nichita Picus, 36), Sergiu Gațmaniuc (Artiom Ivanov, 41), Dan Lisu, Enrichi Finica, Daniel Zaporojan, Lado Akhalaia (Artur Untura, 41)
Rezerve: Alexei Samoilenco, Cristian Istrate, Mihai Dolghi
Antrenor: Iurie Ciunciuc  

 

Programul și rezulatele echipei Moldovei în grupa A:
17 februarie, ora 15:30, Moldova – Țara Galilor (selecționata colegiilor) 2-1
18 februarie, ora 15:30, Moldova – Anglia (selecționata colegiilor)
20 februarie, ora 15:30, Moldova – Italia (selecționata Ligii italiene de amatori)

 

În cealaltă partidă din grupa A, selecționata Ligii italiene de amatori a trecut categoric de Anglia (selecționata colegiilor), scor 5-1.

 

În grupa B evoluează selecționatele din Kosovo, Grecia, Frosinone Calcio și formația regiunii Lazio (ambele, Italia)

 

Câștigătoarele grupelor vor juca finala pe 21 februarie 2020.

 

Anul trecut Naționala U19 a Moldovei a jucat trei meciuri în cadrul acestui turneu, 0-0, 1-4 la penalty cu Țara Galilor, 4-1 cu Grecia și 1-2 cu Italia (selecționata Ligii italiene de amatori).