Deja demult am trecut peste etapa cînd încadrăm fotbalul în cuvîntul 'sport' . Termenul 'sport' e prea îngust pentru fotbal. Fotbalul e și sport, și joc intelectual, și disciplină, și cooperare, și negociere, și dedicare, și pasiune. Cînd le luăm pe toate împreună ajungem la concluzia că fotbalul e și artă, și școală de viață. Fotbalul nu e un spectacol predictibil, care se poate desfășura strict după un anumit scenariu. În dinamica jocului, fotbalul ne învață să ne adaptăm din mers și rapid la circumstanțe noi și să găsim soluții.

Fiecare meci de fotbal este o competiție a inteligenței și a inspirației, nu e doar o competiție a pregătirii fizice și a măiestriei individuale. Fiecare meci este o competiție a motivației personale a fotbaliștilor și a echipelor. Motivația amplifică eficiența jucătorilor, iar lipsa ei o înjumătățește. Și întrebarea: unde găsim resurse de motivație?

De-a lungul experienței mele în fotbal am auzit nenumărate critici și atacuri asupra echipelor naționale - atacuri, pe care niciodată nu le-am înțeles și nu le-am acceptat. Dar nici nu am știut să găsesc cuvintele potrivite în momentele de tensiune, iar apoi simplu renunțăm. Nu înțelegeam și nu înțeleg care e sensul ca națiunea să își atace propria echipă națională. Atacurile dărâmă relațiile și atitudinea reciprocă. Nimic mai mult.

Echipa națională este 'rezultatul' națiunii. Confruntă aceleași probleme, care le confruntă și națiunea. Dacă națiunea nu încearcă să transforme echipa sa națională într-un brand frumos și motivator - în Echipa Națională - atunci cine va face asta? În cazul Republicii Moldova răspunsul e următorul: noi suntem Națiunea, care poate transforma Echipa Națională într-un brand frumos și motivațional.

Fotbalul nu e doar despre victorii. Victoriile se trăiesc ușor. Înfrângerile se trăiesc greu și ne pot învăța multe. De exemplu cum ne putem ajuta unii pe alții. Anume după înfrângeri, fotbaliștii Echipei Naționale au mare nevoie de susținerea Națiunii. După înfrângeri ei au cea mai mare nevoie de surse de energie și optimism. Faptul că Națiunea îi susține și crede în ei, e și sursa de optimism, și de responsabilitate. Susținerea Națiunii e sursa principală de motivație a fotbaliștilor Echipelor Naționale. Drapelul și imnul sunt atributele Națiunii, dar nu sunt surse de încredere și motivare. Numai oamenii pot motiva oameni!

Obiectivele echipelor naționale variază în funcție de dimensiunile și potențialul țării. În cazul națiunilor mici, obiectivul primar al Echipei Naționale ar trebui să fie jocul frumos, decent și inspirat în fiecare minut al meciului. Jucătorii Echipei Naționale trebuie să fie motivați să facă cel mai bun meci al vieții lor, ori de cîte ori îmbracă tricoul Naționalei. Și acest 'trebuie' nu e doar sarcina selecționerilor - ci și a Națiunii. Mai exact a reprezentanților Națiunii pasionați de fotbal. Cred că e timpul să fie regândite și recalibrate relațiile între Națiune și Echipele Naționale. Să fim toți un întreg. Să trăim împreună victoriile și înfrângerile. Împreună să ne bucurăm și să plângem. Să înțelegem că înfrângerea nu ne poate depărta și face mai străini - rămânem aceeași Națiune unită.

Motivația Echipei Naționale e starea de spirit a selecționerilor, care provine inclusiv din legătura Echipei Naționale cu Națiunea. La fiecare meci al Echipei Naționale, jucătorii trebuie să simtă că reprezintă Națiunea și Națiunea crede în ei - atunci se vor configura cele mai potrivite circumstanțe, care vor inspira jucătorii să își dedice toată puterea și inteligența și să facă cel mai bun meci.