FMF

ZIUA INTERNAȚIONALĂ A PERSOANELOR CU DIZABILITĂȚI

News Details
Video
Text

Pe 3 decembrie, la nivel mondial este marcată Ziua Internațională a persoanelor cu dizabilități. Aceasta zi își propune sensibilizarea populației în ceea ce privește problemele cu care se confruntă persoanele cu dizabilități și susținerea drepturilor acestora.

Cu această ocazie, la Şcoala Auxiliară nr.6 din capitală a avut loc o acțiune cultural-artistică. Federația Moldovenească de Fotbal a fost reprezentată de Mircea Cojocari, șeful Departamentului protocol administrativ, care a oferit cadouri din partea forului fotbalistic. La eveniment au mai participat: Ion Ceban, Primarul general al municipiului Chișinău, Rodica Guţu, șef al Direcției generale educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Serghei Afanasenco, consilier municipal, Vlad Melnic, pretor al sectorului Rîșcani, Alexandra Danilenco, Preşedintele Special Olympics Moldova, Svetlana Danilenco, Directorul Şcolii Auxiliare nr.6.

Începând cu anul 1999, forul fotbalistic susţine mişcarea Special Olympics Moldova, care are ca scop promovarea culturii fizice şi a sportului în rândul copiilor cu dizabilităţi fizice şi mentale și integrarea lor în societate.
 

Image