FMF

Comunicat

News Details
Text

Cu ocazia finalei Ligii Campionilor la fotbal feminin, vineri, 17 mai, la Budapesta, Ungaria, are loc o ședință comună a conducerii UEFA cu președinții și secretarii generali ai asociațiilor privind viitorul competițiilor europene.

FMF este reprezentată la eveniment de către Pavel Cebanu, Președinte, și Adrian Ixari, Șeful Compartimentului Relații Internaționale.

Întrunirea a fost precedată de o întâlnire individuală dintre Aleksander Čeferin, Președintele UEFA, și Pavel Cebanu, Președintele FMF. Oficialii au făcut un schimb de opinii despre dezvoltarea fotbalului moldovenesc. Șeful forului fotbalistic european a declarat că în perspectivă dlui Cebanu îi vor fi încredințate activități în domeniul tehnic cu țările din estul Europei. Vă reamintim, că Pavel Cebanu este și primul Vicepreședinte al Comitetului de Fotbal al UEFA.
 

Image
Image