FMF

Comitetul de Competiții al FMF

News Details
Text

La ședința sa din 17 octombrie, în baza materialelor acumulate referitoare la competițiile disputate sub egida F.M.F., Comitetul de Competiții al F.M.F.

1. Examinând denunțul parvenit din partea ARF CĂLĂRAȘI, în legătură cu disputarea meciului dintre echipele ARF CĂLĂRAȘI – ARF UNGHENI, din data de 02.10.2019 din cadrul Cupei Moldovei Amatori, Ediția 2019-2020, s-a constatat că pe perioada desfășurării meciului, în teren, în componența echipei ARF UNGHENI, a fost prezent un jucător care nu era înscris în raportul de joc al meciului. Astfel în raportul de joc al meciului sub Nr.4 al echipei ARF UNGHENI, era înscris jucătorul Pavel PROCA (12.07.1989), însă în teren a ieșit alt jucător. După fluierul final al meciului, oficialii echipei ARF CĂLĂRAȘI, s-au adresat imediat către oficialii meciului cu rugămintea de a verifica identitatea jucătorilor ARF UNGHENI, însă oficialii echipei ARF UNGHENI, au declarat că jucătorii echipei ARF UNGHENI, au părăsit incinta stadionului, motivând că aceștia întârzie la serviciu. Analizând materialele video și pozele de la meci, precum și legitimațiile și actele de identitate a jucătorului presupus a fi substituit, suspiciunile s-au adeverit. În temeiul art. 101, art. 103 «Cod Disciplinar» și prevederilor art.6.8. și 9.4. al «Regulamentul Cupei Moldovei Amatori, Ediția 2019-2020», art. 4 al «Regulamentului privind Organizarea și Funcționarea Comitetului de Competiții al F.M.F.», Comitetul de Competiții al F.M.F.,

D E C I D E:

1.1. A acorda înfrângere tehnică (0-3) echipei ARF UNGHENI, în cadrul meciului ARF CĂLĂRAȘI – ARF UNGHENI, programat pentru data de 02.10.2019 (Cupei Moldovei Amatori, Ediția 2019-2020).
1.2. A acorda victorie tehnică (3-0) echipei ARF CĂLĂRAȘI, în cadrul meciului ARF CĂLĂRAȘI – ARF UNGHENI, programat pentru data de 02.10.2019 (Cupei Moldovei Amatori, Ediția 2019-2020).
1.3. A aplica sancțiune sub formă de amendă ARF UNGHENI, în mărime de 2000,00 (două mii, 00 bani) lei (MDL), pentru nerespectarea prevederilor art. 6.8. al Regulamentului Cupei Moldovei Amatori, Ediția 2019-2020.


2. Examinând rapoartele de joc al meciului ARF DONDUȘENI – ARF RÎȘCANI, din data de 13.10.2019 (Cupa Moldovei Amatori, Ediția 2019-2020), s-a constatat că deodată după fluierul final al meciului în teren au intrat trei suporteri în stare de ebrietate. Aceștia s-au apropiat de arbitrii meciului si i-au agresat fizic, lovind astfel arbitrul central în spate. Organele de asigurare a ordinii publice nu erau prezente în acel moment la stadion, deoarece aceștia din urmă au părăsit stadionul unde s-a disputat meciul, exact în momentul când a răsunat fluierul final al meciului. Ambele echipe s-au implicat în aplanarea incidentului și au asigurat securitatea arbitrilor. În temeiul art.73, art. 75, art. 101, art. 103 «Cod Disciplinar», prevederilor «Regulamentul Cupei Moldovei Amatori, Ediția 2019- 2020», art. 4 al «Regulamentului privind Organizarea și Funcționarea Comitetului de Competiții al F.M.F.», Comitetul de Competiții al F.M.F.,

D E C I D E:

2.1. A aplica sancțiune sub formă de amendă ARF DONDUȘENI, în mărime de 3000,00 (trei mii lei, 00 bani) lei (MDL), pentru organizarea necorespunzătoare a meciului, conform art. 73 și art.75 al Codului Disciplinar.


3. Examinând rapoartele de joc al meciului Ș.S. EDINEȚ U-14 – ACADEMIA VIITORUL U-14, din data de 12.10.2019 (Campionatul R. Moldova la Fotbal Copii și Juniori, Ediția 2019-2020, Divizia B NORD, U-14, etapa a VII-a), s-a constatat că meciul nu s-a disputat pe motiv că echipa ACADEMIA VIITORUL U-14, nu s-a prezentat la meci, în temeiul art. 101, art. 103 «Cod Disciplinar», art.6.3. al «Regulamentului Campionatului R. Moldova la Fotbal Copii și Juniori, Ediția 2019-2020», art. 4 al «Regulamentului privind Organizarea și Funcționarea Comitetului de Competiții al F.M.F.», Comitetul de Competiții al F.M.F.,

D E C I D E:

3.1. A exclude echipa ACADEMIA VIITORUL U-14, din Campionatul R. Moldova la Fotbal Copii și Juniori, Ediția 2019-2020, Divizia B NORD, U-14, conform art.6.3. din Regulamentul Campionatului R. Moldova la Fotbal Copii și Juniori, Ediția 2019-2020.
3.2. A anula rezultatele echipei ACADEMIA VIITORUL U-14, acumulate în cadrul meciurilor disputate conform programului Campionatului Republicii Moldova la Fotbal Copii și Juniori, Ediția 2019-2020, având în vedere faptul că s-au disputat mai puțin de 50% din meciurile programate, conform art. 6.5. al Regulamentului Campionatului R. Moldova la Fotbal Copii și Juniori, Ediția 2019-2020.
3.3. A declara libere de joc echipele adverse care urmau să întâlnească echipa ACADEMIA VIITORUL U-14, în cadrul meciurilor programate dar nedisputate, conform programului Campionatului Republicii Moldova la Fotbal Feminin, Ediția 2019-2020.
3.4. A sesiza organele competente al FMF privind adoptarea acțiunilor suplimentare, în legătură cu încălcarea gravă a Statutului FMF de către ACADEMIA VIITORUL U-14.


4.1. Conform rapoartelor de joc de la meciurile «Campionatului R. Moldova la Fotbal, Divizia B, Ediția 2019» jucătorul:

1) Ionel MIRCIU (FC SPORTING TRESTIENI), a fost eliminat de pe terenul de joc, după acumularea a 2 (două) cartonașe galbene.
Astfel, luând în considerație cele expuse mai sus, în conformitate cu art. 16, art. 19, art. 20, art. 32, art. 47, art. 50, art. 51, art. 101, art. 103 «Cod Disciplinar», prevederile «Regulamentului Campionatului R. Moldova la Fotbal, Ediția 2019», art. 4 al «Regulamentului privind Organizarea şi Funcţionarea Comitetului de Competiţii al F.M.F.», Comitetul de Competiţii al F.M.F.,

D E C I D E:

4.1.1. A-l suspenda pe Ionel MIRCIU (FC SPORTING TRESTIENI), pentru 1 (una) etapă de campionat.
A sancționa FC SPORTING TRESTIENI, cu amendă în mărime de 200,00 (două sute,00) lei (MDL).