Competiţii

Sondajul Moldfootball. Cifre care vorbesc

News Details
Image
Text

EDITORIAL
Marți, cu Sandu Grecu

Ce vă împiedică să mergeți la meciurile Diviziei Naționale? Cel mai bun răspuns pentru mine a fost ”scaunele murdare de pe stadionul Zimbru II”. Le înțeleg pe toate. Suporterii au tot dreptul să le reproșeze jucătorilor și conducătorilor că fotbalul moldovenesc nu se ridică la așteptările lor, că avem meciuri trucate, că arbitrii fragmentează jocul și multe altele.

Dar să nu faci o mică reclamă la meciul pe care clubul tău îl joacă duminica, să nu anunți oamenii să vină la stadion, iar pe cei puțini, foarte puțini care vin să-i întâlnești cu scaune murdare – este o crimă împotriva fotbalului. Părerea mea pur subiectivă, dar de care sunt atașat de ani de zile și nu renunț la ea.

Acum, la subiect. Site-ul moldfootball.com a realizat timp ce câteva săptămâni un sondaj extrem de util și interesant, prin care a încercat să afle de la oameni ce anume îi sperie pe moldoveni să meargă la stadion, la meciurile din Divizia Națională.

Rezultatul sondajului a confirmat, practic, ceea ce FMF a anticipat, bazându-se pe datele unei alte investigații, realizate de compania cu renume mondial, Nielsen, în baza căreea au fost selectate o bună parte dintre punctele din Strategia de dezvoltare a fotbalului 2020-24.  

Faptul că la sondajul de pe Moldfootball au participat aproape 800 de respondenți, majoritatea dintre ei fiind pasionați de fotbal, ne dă încredere în veridicitatea lui. Conducerea Federației a luat act de acest sondaj și va insista ca toate cluburile din Divizia Națională să participe activ la implementarea Proiectului Match Day, prin formarea managerilor CDO (Community Development Officer), persoane care se vor ocupa de organizarea evenimentelor la stadion, în ziua meciului.    

Pentru că, lăsând la o parte sarcasmul și interesele personale, toți din lumea fotbalului își doresc, ca atunci când vin la stadion să aibă condiții decente și spectacol fotbalistic. Dar dacă pe lângă spectacolul fotbalistic vor mai fi și alte evenimente de interes public la stadion și în preajma lui, acest lucru va atrage oamenii, inclusiv pe cei, care urmăresc mai puțin fotbalul. Cu siguranță cineva dintre ei va dori să revină.

La final, vă invit să urmăriți mai jos datele din sondajul Moldfootball. Sunt niște cifre care spun mult despre noi, ca oameni în primul rând. Mereu am spus, că fotbalul moldovenesc este oglinda societății noastre. De aceea, reconstrucția fotbalului ar trebui să-l începem fiecare dintre noi, începând cu noi înșine. Apoi să cerem de la alții. Dacă vrem să avem fotbal. 

Image
Image
Image