Selecționate

Naționala Moldovei, în pregătiri la Tiraspol

News Details
Text

La mai puțin de o lună de la încheierea campaniei preliminare pentru EURO 2020, Naționala Moldovei a început deja pregătirile pentru următoarea competiție oficială – Liga Națiunilor 2020/21.

În dimineața zilei de 9 decembrie, jucătorii și stafful tehnic s-au adunat la Casa Fotbalului, după care au făcut deplasarea la Complexul Sheriff din Tiraspol. Timp de 4 zile, selecționerul Engin Firat va testa 24 de jucători, printre care se află și jucători convocați în premieră la Națională.

Engin Firat: “Obiectivul trialului de selecție este să cunosc mai aproape jucătorii convocați și prin prisma pregătirii psihologice. Fără îndoială, aceste cantonamente sunt benefice și pentru cluburi, căci jucătorii lor vor avea parte de antrenamente și în pauza de iarnă. Este mult de lucru, așa că vor urma și alte stagii de pregătire, următorul fiind planificat deja la începutul anului viitor”.

O nouă ediție a Ligii Națiunilor va începe în toamna anului viitor. Până atunci, Moldova va disputa câteva meciuri amicale. Deocamdată, a fost stabilită partida cu Rusia, pe 31 martie 2020 la Chișinău, meci confirmat astăzi oficial și de Federația de fotbal a Rusiei.

Image
Image