FMF

Gala fotbalului cahulean 2018

News Details
Text

Vineri, 21 decembrie, în municipiul Cahul în cadrul evenimentului "Gala laureaţilor fotbalului din raionul Cahul" au fost desemnaţi şi premiaţi laureaţii anului fotbalistic 2018 din raion.

La eveniment au fost prezenţi Ion Groza, Preşedintele Raionului Cahul, Nicolae Dandeş, Primarul municipiului Cahul, Vasile Poroşenco, Preşedintele ARF Cahul și Membru al Comitetului Executiv al FMF, alţi oficiali, primari ai localităţilor, veterani, antrenori, voluntari, jucători, arbitri etc.

Federaţia Moldovenească de Fotbal a fost reprezentată de către Alexandru Golban, Directorul Selecţionatelor Naţionale Specializate de Fotbal şi Alexei Gheorghiu, Managerul Oficiului de Dezvoltare, regiunea Sud.

În cadrul Galei au fost menţionaţi veteranii fotbalului, persoanele şi instituţiile care şi-au adus aportul la dezvoltarea fotbalului în raionul Cahul, Voluntarii ARF Cahul, echipele şi cei mai buni jucători din cadrul Campionatului raional 2018.

Cei mai talentaţi copii, juniori şi junioare au fost îndrumaţi şi premiaţi de către atacantul Selecţionatei Moldovei, Ion Nicolaescu, fost jucător la FC Cahul-2005.

Cel mai bun arbitru a fost ales Mihail Buţenco, iar antrenor - Boris Zorilă (FC Cahul-2005 WU-17). Cea mai bună jucătoare a fost desemnată Doina Ciobanu (FC Maksimum), iar cel mai bun jucător - Iurie Baciu (FC Cahul-2005).