FMF

Comitetul copii și juniori FMF. Dezbateri privind modificarea regulamentelor 

News Details
Text


La stadionul Zimbru din capitală a avut loc prima întrunire din acest an a Comitetului copii și juniori FMF împreună cu reprezentanții academiilor de elită din Republica Moldova. 

La ședință s-a discutat despre modificările propuse pentru regulamentul privind statutul tânărului jucător si regulamentul privind statutul și transferul jucătorului. Aceste regulamente urmează a fi unificate în unul singur, iar consilierul federal în drept sportiv, Natalia Chiriac a făcut o prezentare la modificările despre care se discută și referitor la sistemul de compensare pentru formarea jucătorului.

La întrunire au fost prezenți președintele FMF, Leonid Oleinicenco, președintele ARF Cahul, membru al Comitetului Executiv, Vasilii Poroșenco, managerul programe dezvoltare regională Oleg Molceanov, directorul tehnic Serghei Butelschi, juristul Ion Poalelungi, managerul ORD Sud, Alexei Gheorghiu și membrii CCJ.  

Leonid Oleinicenco: ”Noi am ascultat anterior opinia cluburilor, iar acum a academiilor de elită în acest sens și dorim să ne consultăm și cu alți participanți. Ulterior Comitetul copii și juniori va transmite recomandările sale către Comitetul Executiv, care va emite o decizie finală.”

În perioada următoare Comitetul copii și juniori va avea întâlniri cu reprezentanții cluburilor de fotbal din Divizia Națională și Divizia A, cu școlile mici de fotbal, care nu au statut de academii de elită, la care se va discuta același subiect.

Tot în cadrul primei ședințe a Comitetului copii și juniori s-au analizat modalitățile de desfășurare, calendarul Campionatului, a Cupei și a turneelor FMF de juniori (”Viitorul” și ”Elite”) pentru sezonul 2020-2021.

Image