Open Fun Football Schools

CCPA/OFFS / Ședință de lucru

News Details
Text

Vineri, 15 martie 2019, a avut loc ședința de lucru cu instructorii proiectului Open Fun Football Schools Moldova. La eveniment au participat Serghei Butelschi, Director Tehnic FMF și Coordonatorul CCPA/OFFS Moldova, Svetlana Patraş şi Valentin Chicu, Asistenţi ai Coordonatorului CCPA/OFFS Moldova, Iana Pogarevici, Vladislav Pocotilo, Victor Mardari, Cătălin Pidghirnîi, Tatiana Cunceva, Angela Melnic, instructori OFFS Moldova. 

În cadrul întrunirii, participanţii au făcut schimb de opinii cu privire la personalul proiectului în anul 2019.

De asemenea, a fost pusă în discuţie pregătirea școlilor implicate în proiect și atribuțiile de funcție ale instructorilor OFFS. 

Un subiect aparte l-a constituit calendarul de lucru al proiectului CCPA/OFFS + SSP, precum și planul comun de acțiuni FMF + IGP în anul 2019.

Proiectul CCPA/OFFS este implementat în ţara noastră de către organizaţia neguvernamentală CCPA din Danemarca şi FMF din anul 2006, de asemenea fiind susţinut de Guvernul Suediei. Principalele obiective sunt promovarea fotbalului în toate regiunile Moldovei şi acordarea unei asistenţe metodice şi tehnice asociaţiilor, cluburilor şi școlilor de fotbal. 
 

Image
Image