Open Fun Football Schools

Ziua Mondială a Inimii / Acțiune socială

News Details
Text

Începând cu anul 2000, la 29 septembrie este marcată Ziua Mondială a Inimii (World Heart Day). Este o ocazie pentru a ne gândi mai mult la sănătatea noastră şi în special a face o promisiune simplă față de noi și față de cei care ne sunt dragi, să avem grijă de inimile noastre.

Cu prilejul Zilei Mondiale a Inimii, Federația Moldovenească de Fotbal în parteneriat cu Inspectoratul Național de Patrulare și IP Cantemir au vizitat 2 familii social-vulnerabile din localitatea Pleșeni, pentru a aduce un strop de speranță familiilor, care în această zi, au primit cadouri, dulciuri, rechizite școlare, haine, fiind pregătite cu eforturile comune, în cadrul acțiunii umanitare cu sloganul “Din inimă pentru tine”.

Pentru a marca Ziua Mondială a Inimii, 60 copiii din s. Pleșeni au fost încurajați să facă mai multă mișcare și să fie mai activi, în cadrul unui festival fotbalistic desfășurat pe stadionul din localitate, conform programul extrașcolar al proiectului Open Funfootball Schools + Sport + Școală + Politie, implementat în ţara noastră de către organizaţia neguvernamentală CCPA din
Danemarca şi FMF din anul 2006, cu susținerea Guvernului Suediei.

În discursul său la deschiderea evenimentului, Svetlana Patraș, Managerul proiectului OFFS Moldova, a remarcat că: „Inima dă putere întregului corp, vă permite să iubiți, să râdeți și să trăiți viața din plin. De aceea este atât de important să aveți grijă de ea. Fiți mai activi din punct de vedere fizic: pentru a menține un stil de viață activ, cu cel puțin 30 de minute de activitate fizică de 5 ori pe săptămână. Fotbalul este o modalitate de a realiza acest lucru!

Image
Text

Copiii au avut parte de jocuri distractive și dulciuri, oferite de către combinatul de panificație Franzeluța, iar buna desfășurare a antrenamentului deschis a fost asigurat de către Veaceslav Cazacu, antrenor în s. Pleșeni, Dumitru Avram, inspector principal IP Cantemir.

Asemenea evenimente au drept scop aplicarea concepției pedagogice de fotbal distractiv în calitate de instrument de stabilire şi consolidare a relațiilor de prietenie, de integrare socială, amplificarea colaborărilor sportive, contribuind în același timp la dezvoltarea fotbalului de masă şi a sportului pentru toţi.

Federația Moldovenească de Fotbal începând cu anul 2019 și-a stabilit un obiectiv suplimentar în proiectul Open Funfootball Schools + Sport + Școală + Politie, consolidarea eforturilor de promovare și protecție a drepturilor copilului, urmărind respectarea drepturilor fundamentale ale copilului, prevenirea combaterii tuturor formelor de violență, neglijență, exploatare și trafic față de copii.