Grassroots

Special Olympics și FMF, la 20 de ani de colaborare

News Details
Video
Text

Circa 70 de copii cu necesități speciale din cadrul Şcolii Auxiliare nr.6 din capitală au participat la un festival sportiv. Evenimentul a fost dedicat aniversării a 20 de ani a colaborării dintre Special Olympics Moldova și Federaţia Moldovenească de Fotbal.

Micuții au avut parte de o adevărată sărbătoare, participând la diverse exerciții cu elemente de fotbal, apoi la ștafete sportive sub îndrumarea educatorilor și profesorilor.

La ceremonia oficială au participat Alexandra Danilenco, preşedintele Special Olympics Moldova, Svetlana Danilenco, directorul Şcolii auxiliare nr.6, Natalia Vasiliev, secretar general Special Olympics Moldova, Anatol Cojocari, coordonator proiecte Grassroots FMF.

O acțiune de amploare prilejuită acestei aniversări va fi organizată și la sfârșitul lunii mai în timpul Săptămânii Fotbalului Special Olympics.

Începând cu anul 1999, forul fotbalistic susţine mişcarea „Special Olympics" Moldova, care are ca scop promovarea culturii fizice şi a sportului în rândul copiilor cu dizabilităţi fizice şi mentale și integrarea lor în societate.

Image