Competition

Ofițerul de presă UEFA la un meci din Liga Campionilor. Partea I

News Details
Text

Marți, cu Victor Daghi

Pe 31 august curent, la a treia zi după tragerea la sorți a grupelor Champions League, UEFA m-a anunțat că am fost delegat în calitate de ofițer de presă UEFA la meciurile de pe teren propriu ale clubului GNK Dinamo Zagreb, în Liga Campionilor.

Mai mulți colegi mă întreabă cu ce se ocupă un ofițer de presă UEFA, iar în continuare voi încerca să vă dezvălui secretele meseriei mele.

Pregătirea către un meci de fotbal începe cu aproximativ o lună înainte de ziua jocului. Este important să cunoști regulamentul Ligii Campionilor, iar în cazul meu - partea lui ce ține de organizarea activității media.

De obicei, ajung la stadionul la care este programată partida cu două zile înainte de meci, cum s-a întâmplat și acum, cu ocazia jocului GNK Dinamo Zagreb – Manchester City FC, programat pentru 11 decembrie, pe stadionul Maksimir din Zagreb.

În primul rând este important să inspectezi stadionul, ca să înțelegi dacă arena îndeplinește toate condițiile impuse de UEFA sau sunt unele lacune, care trebuiesc înlăturate.

Pentru meciurile din faza grupelor Ligii Campionilor, UEFA cere ca echipa gazdă să aibă cel puțin 100 de locuri pentru ziariști în tribuna presei, 70 dintre care trebuie să fie cu pupitru. Fiecare pupitru trebuie să fie suficient de mare pentru a se putea amplasa pe el un laptop şi să fie dotat cu priză electrică şi conexiune la Internet. Tribuna presei trebuie să fie acoperită şi amplasată central în tribuna principală şi să beneficieze de o vedere liberă asupra întregii zone de joc şi acces uşor la celelalte zone rezervate reprezentanţilor mass-media. 

Jurnaliștilor trebuie să li se pună la dispoziţie cel puţin o încăpere ”zonă de lucru”, dotată cu pupitre, prize electrice şi acces la internet. Numărul minim de locuri – 50. În plus, alte 25 de locuri, pentru fotografi în zona de lucru a fotoreporterilor. Clubul gazdă trebuie să se asigure că zonele de lucru pentru ziariști și fotografi sunt încălzite sau răcite, în dependență de condițiile meteo de afară. Cel puțin două monitoare trebuie să fie instalate în aceste zone pentru ca reprezentanții mass-media să poată urmări pregătirea echipelor către meci.

Pentru fotografii, care lucrează la nivelul terenului, trebuie acordate poziţii specifice în spatele panourilor publicitare de la marginea terenului, de obicei, în spatele porților, și să le ofere scaune, prize electrice și acces la internet cu cablu sau wi-fi. Numărul minim de locuri – 50.
Gazda meciului este obligată să îndeplinească următoarele cerinţe în ceea ce priveşte sălile pentru conferinţele de presă:

Dacă spaţiul permite, sala pentru conferinţele de presă trebuie să fie amplasată în incinta stadionului. Încăperea trebuie să aibă o înălțime de cel puțin 4 metri, să fie dotată cu un pupitru, o estradă cu dimensiuni de minim 6m x 2 m, o platformă pentru camere video cu o dimensiune de minim 8m x 1,5m, un sistem de sunet (microfoane, boxe şi sistem de distribuţie audio cu minimum 24 de ieşiri) şi iluminat adecvat pentru emisie. Numărul minim de locuri pe scaune – 80.

Dacă spaţiul nu permite, sala pentru conferinţele de presă poate fi amplasată într-o încăpere din apropierea stadionului sau poate fi construit un cort temporar.

Între vestiare şi zona de parcare rezervată autocarelor echipelor trebuie prevăzut un spaţiu pentru zonă mixtă, unde cel puțin 50 de reprezentanţi acreditaţi ai mass-media să poată lua interviuri jucătorilor după meciuri. Organizatorii vor avea grijă să instaleze bariere între jucători și ziariști. În plus, zona mixtă trebuie să fie separată pentru televiziunile și posturile de radio deținătoare de drepturi. 

Atât pentru astăzi. Mâine urmează un reportaj despre organizarea meciului Dinamo Zagreb – Manchester City. 

Image