Grassroots

FMF susține familiile social-vulnerabile

News Details
Text

Federația Moldovenească de Fotbal susține proiectele sociale din Republica Moldova. 

Prin intermediul Centrului de Resurse și Ajutor pentru Copii, FMF a oferit cadouri, jucării, dulciuri și alte ajutoare familiilor social-vulnerabile din diferite localități ale Moldovei. Campaniei  de caritate s-au alăturat și foștii sau actualii jucători ai naționalei Moldovei, Alexandru Epureanu, Victor Golovatenco și Veaceslav Posmac.

În acest context, Alexandru Golban, directorul selecționatelor specializate FMF și Diana Bulgaru, manager proiecte Grassroots FMF au efectuat o vizită la această organizație socială, unde au avut o întâlnire și cu unul dintre fondatorii ei, Fredrik Olsson. Oficialii au făcut un schimb de opinii despre proiectele comune privind dezvoltarea fotbalului de mase.

“Ne dorim foarte mult să atragem acești copii la participarea în festivalurile organizate de FMF. În viitor, copiii vor avea ocazia să se integreze în activitățile fotbalistice” a declarat Alexandru Golban.

Începând cu anul 2003, Centrul de Resurse și Ajutor pentru Copii acordă suport copiilor fără tutelă părintească pentru a le asigura un viitor decent și incluziunea lor în societate.  

Image
Image
Image