FMF

Seminar regional (video)

News Details
Text

Miercuri, 11 aprilie 2018, în municipiul Cahul a fost desfăşurată ședinţa ordinară de lucru a Asociaţiei Raionale de Fotbal. La eveniment au participat reprezentaţii cluburilor şi echipelor de fotbal din raionul Cahul.

Vasile Poroșenco, Președintele ARF Cahul, a prezentat un raport amplu despre rezultatele obţinute şi acţiunile desfăşurate în anul 2017, precum și a adus la cunoştinţă sarcinile şi programul de activităţi pentru 2018.

De asemenea, în cadrul ședinţei au fost puse în discuție chestiuni în special ce țin de organizarea diferitor competiții pentru seniori, copii și juniori, fotbal feminin, veterani, dar și alte informații despre voluntariat sau procedura de înregistrare a cluburilor.

La eveniment au mai participat Ion Groza, Preşedintele raionului Cahul, Vladimir Calmîc, Vicepreşedintele raionului Cahul, Alexei Gheorghiu, Managerul Oficiului de Dezvoltare al FMF, regiunea Sud, Alexandru Popov , Şeful Serviciului Tineret Sport al Consiliului Raional Cahul, Vitalie Lungu, Managerul Oficiului de Dezvoltare al FMF, regiunea Centru, președinți și secretari ai asociațiilor de fotbal din regiune, alți oficiali.

FMF a fost reprezentată de către Ruslan Berzoi, Vicepreşedinte, și Mircea Cojocari, Şeful Departamentului Protocol Administrativ.

Image
Video