Open Fun Football Schools

Seminar CCPA/OFFS

News Details
Text

În perioada 26-28 noiembrie, in CPSM din Vadul lui Vodă se desfășoară seminarul internațional de totalizare și consolidare a capacității în cadrul proiectului CCPA/OFFS - SSP (Sport – Școală – Poliție), la care participă conducătorii, instructorii, antrenori şi liderii Open Fun Football Schools Moldova, angajați ai Inspectoratului General al Poliției (IGP).

Cu un mesaj de salut către participanți s-a adresat Nicolae Cebotari, Secretar General al FMF, Anders Levinsen, Directorul Cross Cultures Project Association și Marianne Frolund, Coordonatorul Proiectului Cross Cultures Project Association, Svetlana Patraș, Asistent al Coordonatorului proiectului OFFS Moldova, Natalia Gaidibaidi, Șef al Secției planificare, analiză și control al Direcției Management Operațional.

OFFS Moldova mai este reprezentată la seminar de către Valentin Chicu, Asistent al Coordonatorului proiectului OFFS Moldova, Iana Pogarevici, Tatiana Cunceva, Ion Ţelic, Vladislav Pocotilo, Victor Mardari, Cătălin Pidghirnîi, instructori OFFS, Liliana Papina, Psiholog.                                     

Totodată au fost invitați si experți ai proiectului CCPA din Ucraina, Jane Pavlova, Lazarenko Alexei, pentru a se împărtăși bunele practici de implementare a proiectului.

 

Image
Text

În cadrul seminarului, au fost puse în discuție noi aspecte privind planul strategic de dezvoltare al proiectului CCPA/OFFS + SSP în anii 2018-2020. De asemenea, oficialii au făcut un schimb de opinii despre activitățile școlilor CCPA/OFFS şi a instructorilor și liderilor responsabili pentru organizarea acțiunilor fotbalistice Sport + Școală + Poliție pe parcursul ultimilor ani. Programul special SSP îşi propune drept scop completarea şi îmbunătățirea inițiativelor şi a acțiunilor pentru copii şi tineret care se derulează separat de către poliție, sectorul școlar şi cluburile sportive. Inițiativa SSP promovează apropierea eforturilor comune la nivel local de prevenire a criminalității juvenile.

Proiectul CCPA/OFFS este implementat în țara noastră de către organizația neguvernamentală CCPA din Danemarca şi FMF din anul 2006, de asemenea fiind susținut de Guvernul Suediei. Principalele obiective sunt promovarea fotbalului în toate regiunile Moldovei şi acordarea unei asistențe metodice şi tehnice asociațiilor, cluburilor şi școlilor de fotbal.

Image