Open Fun Football Schools

Ședință OFFS - Sport–Școală–Poliție

News Details
Text

Vineri, 23 februarie, la stadionul Zimbru a avut loc o şedinţă de lucru în cadrul proiectului Open Fun Football Schools. La eveniment au participat Svetlana Patraş şi Valentin Chicu, Asistenţi ai Coordonatorului proiectului OFFS în Moldova, Dorel Nistor, Șef al Secției siguranță copii a Direcţiei activităţi comunitare a Direcţiei Generale Securitate Publică a Inspectoratului General al Poliţiei, Natalia Gaidibadi, Șef al Secției planificare, analiză și control al Direcției Management Operațional al Inspectoratului Național de Patrulare, Ruslana Pădureț, Specialist principal al Secției siguranță copii.

În cadrul întrunirii au fost puse în discuţie aspecte care vizează buna organizare a planului comun de acțiuni din cadrul programului special SSP (Sport – Şcoală – Poliţie) în anul 2018. Au fost aprobate școlile OFFS și integrarea acestora în cadrul proiectul-pilot al IGP de implementare a Conceptului de Poliție Comunitară. De asemenea, s-a discutat despre identificarea liderilor din partea IGP în cadrul școlilor OFFS.

Programul special SSP îşi propune drept scop completarea şi îmbunătăţirea iniţiativelor şi a acţiunilor pentru copii şi tineret care se derulează separat de către poliţie, sectorul şcolar şi cluburile sportive. Iniţiativa SSP promovează apropierea eforturilor comune la nivel local de prevenire a criminalităţii juvenile.

Proiectul CCPA/OFFS este implementat în ţara noastră de către organizația neguvernamentală CCPA din Danemarca şi FMF din anul 2006, de asemenea fiind susținut de Guvernul Suediei. Principalele obiective sunt promovarea fotbalului în toate regiunile Moldovei şi acordarea unei asistențe metodice şi tehnice asociațiilor, cluburilor şi școlilor de fotbal.
 

Image