Open Fun Football Schools

Ședință CCPA/OFFS

News Details
Text

Reprezentanți ai Federaţiei Moldovenești de Fotbal, Ambasadei Suediei în Republica si Inspectoratului General al Poliţiei, s-au întrunit într-o ședință de lucru cu genericul „OFFS + Sport + Şcoală + Poliţie” 2018. 

La eveniment au participat Ghenadie Scurtul, Coordonatorul Proiectului CCPA/OFFS Moldova, Svetlana Patraș și Valentin Chicu, Asistenți ai Coordonatorului Proiectului CCPA/OFFS Moldova, Adam Amberg, Consilier-şef al Secţiei Cooperare din cadrul Ambasadei Suediei în Moldova, Daniela Vidaicu, Coordonator Naţional de Programe din cadrul Ambasadei Suediei în Moldova, Dorel Nistor, Șef al Secției siguranță copii a Direcţiei activităţi comunitare a Direcţiei Generale Securitate Publică a Inspectoratului General al Poliţiei, Natalia Gaidibadi, Șef al Secției planificare, analiză și control al Direcției Management Operațional al Inspectoratului Național de Patrulare, Ruslana Pădureț, Specialist principal al Secției siguranță copii.

Oficialii au punctat prioritățile pentru implementarea în continuare a Programului special Sport + Școală + Poliție, stabilirea obiectivelor pentru buna desfășurare a evenimentelor planificate pentru anul curent. 

Programul special SSP îşi propune drept scop completarea şi îmbunătăţirea iniţiativelor şi a acţiunilor pentru copii şi tineret care se derulează separat de către poliţie, sectorul şcolar şi cluburile sportive. Iniţiativa SSP promovează apropierea eforturilor comune la nivel local de prevenire a criminalităţii juvenile, fiind orientată spre resocializarea copiilor delicvenţi prin implicarea acestora în activităţi cultural-sportive. 

Proiectul CCPA/OFFS este implementat în ţara noastră de către organizaţia neguvernamentală CCPA din Danemarca şi FMF din anul 2006, de asemenea fiind susținut de Guvernul Suediei. Principalele obiective sunt promovarea fotbalului în toate regiunile Moldovei şi acordarea unei asistenţe metodice şi tehnice asociaţiilor, cluburilor şi scolilor de fotbal.