Antrenori

Proiectul “NOI” / Seminar de lucru (video)

News Details
Text

În perioada 6-8 noiembrie 2018, Oficiile Regionale de Dezvoltare ale FMF desfășoară noi seminare în cadrul proiectului “NOI” cu participarea antrenorilor regionali și celor din cadrul școlilor de fotbal. 

O primă acțiune a avut loc la Clubul Sportiv pentru Copii și Tineret Buiucani. În cadrul unor grupuri de lucru, tehnicienii fac un schimb de opinii despre pregătirea selecționatelor regionale, despre procesul de antrenament al tinerilor fotbaliști talentați, problemele echipelor naționale, dar și despre implementarea programului de dezvoltare, monitorizare a cluburilor din cadrul proiectului “NOI”. 

De asemenea, sub îndrumarea antrenorilor regionali a fost organizat un antrenament cu fotbaliștii de perspectivă din regiunea Centru.

Oaspetele evenimentului este expertul UEFA și coordonatorul proiectelor de dezvoltare a fotbalului de juniori de elită din Europa, Roger Meichtry din Elveția. În cadrul vizitei de lucru în țara noastră, oficialul continuă să se documenteze despre implementarea proiectul “NOI”. 

Zilele următoare, astfel de seminare vor mai avea loc la Tiraspol și Bălți.

Proiectul „NOI”  este o strategie de dezvoltare a fotbalului de juniori de elită din țara noastră. Datorită efortului întregii comunităţi fotbalistice este formulată o filosofie naţională de dezvoltare a fotbalului, dar şi un concept de joc al selecţionatelor naţionale în toate aspectele.
 

Image
Image
Video