Competiţii

Proiect FMF / Iluminarea stadioanelor (video)

News Details
Text

Federația Moldovenească de Fotbal continuă procesul de modernizare și dezvoltare a fotbalului din regiuni și a infrastructurii stadioanelor din țară. 

Începând cu acest an, stadioanele orașelor Bălți, Orhei și Hîncești vor putea găzdui meciuri și în orele mai târzii ale zilei, datorită noului proiect FMF, care prevede dotarea cu piloni de iluminare nocturnă.

“În Moldova se pot face și lucruri mari, atunci când toate părțile sunt cointeresate. Acest proiect, unul destul de scump și care a fost demarat acum un an, este o dovadă clară în acest sens” a subliniat Pavel Cebanu, președintele FMF.

Prima arenă care se va bucura de beneficiile acestui proiect este stadionul orășenesc din Hâncești. Lucrările de instalare a nocturnelor au luat sfârșit și totul este gata pentru meciul din cadrul semifinalelor Cupei Moldovei Orange, ediția 2017-2018, Petrocub-Hîncești – Milsami, care va avea loc astăzi cu începere de la ora 19-00.
 

Image
Video