Open Fun Football Schools

Open Fun Football Schools (video)

News Details
Text

În perioada 4 – 11 septembrie 2017 în mai multe localităţi din ţară şi-au desfăşurat activităţile cele 12 şcoli din cadrul proiectului Open Fun Football Schools Moldova.

La acţiunile organizate la Bălţi, Edineţ, Ungheni, Ocniţa, Soroca, Anenii Noi, Ştefan Vodă, Slobozia Duşca, Dubăsari, Grigoriopol, Ceadîr-Lunga şi Copceac au participat peste o sută de copii (băieţi şi fete). Sub îndrumarea instructorilor și antrenorilor micuții au jucat fotbal şi au participat la diverse concursuri distractive. La fiecare acţiune au fost organizate activităţi cultural-sportive cu participarea colaboratorilor Inspectoratului General al Poliţiei în cadrul programului special SSP (Sport – Școală – Poliție). 

Buna desfăşurare a evenimentelor a fost asigurată de către Svetlana Patraş, Asistent al Coordonatorului proiectului CCPA/OFFS în Moldova, Valentin Chicu, Manager Grasroots, Ion Ţelic, Iana Pogarevici, Diana Bobuţac, Vladislav Pocotilo, Victor Mardari, Vasile Toloconnicov, instructori OFFS, antrenori şi lideri ai proiectului. Oaspetele special al evenimentului a fost Katrine Gotfredse, Coordonatorul proiectului CCPA/OFFS în Danemarca.

Proiectul CCPA/OFFS este implementat în ţara noastră de către organizaţia neguvernamentală CCPA din Danemarca şi FMF din anul 2006, de asemenea fiind susţinut de Guvernul Suediei. Timp de unsprezece ani în proiectul Open Fun Football Schools au participat peste 55.000 de copii şi 1.500 de antrenori din toate regiunile Moldovei și ale Transnistriei. Scopul principal al proiectului este consolidarea societăţii, apropierea oamenilor prin intermediul fotbalului, acordarea asistenţei metodice şi material-tehnice echipelor de fotbal formate.
 

Video
Video
Image
Image