Grassroots

Forumul Sănătății Familiei (video)

News Details
Text

Vineri, 15 septembrie, Complexul Sportiv “Futsal Arena FMF din comuna Ciorescu a găzduit Forumul Sănătății Familiei. Acest eveniment de promovare a incluziunii copiilor de vârstă mică prin sport a fost organizat de către Special Olympics Moldova în parteneriat cu Federația Moldovenească de Fotbal, Centrul Municipal al Sănătății Publice și UNICEF Moldova.

Peste 200 de copii cu vârsta de până la 8 ani, inclusiv copii cu necesități speciale, de la grădinițele și școlile auxiliare din Rezina, Telenești, Doroțcaia, Ungheni, Măgdăcești, Nisporeni, Chișinău, au participat la activități sportive, jocuri cu elemente de fotbal, ghidați de circa 100 de voluntari.

În același timp, părinții lor au avut posibilitatea să interacționeze cu specialiști în domeniul dezvoltării timpurii a copiilor, Barbara Jamar, Coordonatoare UNICEF programe protecția copilului, și Ala Cojocaru, Director executiv la Centrul de Intervenție Precoce „Voinicel”.

La ceremonia oficială prilejuită acestui eveniment au participat Ivan Florean, Viceministru al sportului din Moldova, Nicolae Cebotari, Secretar General FMF, Desiree Jongsma, Reprezentantă de Țară UNICEF în Moldova, Maureen Clarke, Coordonatoarea programului „Young Athletes and Families” de la biroul regional Special Olympics Europa şi Eurasia, Mircea Cojocari, Şeful Compartimentului Administrativ-Protocol FMF, Alexandra Danilenco, Președintele Special Olympics Moldova, Anatol Cojocari, Director Special Olympics Moldova, Ion Scripnic, Primarul comunei Ciorescu, alți oaspeți.

Forumul Sănătății Familiei (Family Health Forum) este o continuare a programului „Young Athletes and Families” implementat cu succes în diferite localități ale țării grație colaborării dintre Special Olympics Moldova și Federația Moldovenească de Fotbal.

Începând cu anul 2014, peste 1000 de copii cu vârstă preşcolară, 600 de părinți și educatori, 30 de lideri au participat la mai multe activităţi sportive desfășurate în orașele Chișinău, Strășeni, Ungheni, Taraclia, Telenești, Dubăsari, Criuleni sau Rezina. 
 

Video