Open Fun Football Schools

CCPA / Seminar OFFS Moldova

News Details
Text

În perioada 13-17 august 2018 la Centrul de pregătire al selecționatelor Moldovei de la Vadul lui Vodă, Federația Moldovenească de Fotbal în parteneriat cu Inspectoratul General al Poliției desfășoară două seminare pentru 166 lideri şi antrenori ai proiectului Open Fun Football Schools Moldova și SSP (Sport – Școală – Poliție).

La ceremonia de inaugurare a Seminarului cu un mesaj de salut s-a adresat Svetlana Patraș, Asistent al Coordonatorului proiectului OFFS, și Dorel Nistor, Șef al Secției siguranță copii a Direcţiei activităţi comunitare a Direcţiei Generale Securitate Publică a Inspectoratului General al Poliţiei.

De asemenea, Natalia Ceban, inspector federal FMF, a prezentat o informaţie amplă despre dezvoltarea fotbalului feminin în ţara noastră şi rolul proiectului Open Fun Football Schools Moldova în atragerea fetelor pentru practicarea sportului rege.

Participanții, care reprezintă 12 școli de fotbal (Rezina, Slobozia Dușca, Ștefan-Vodă, Soroca, Real-Succes, Grigoriopol, Anenii Noi, Ceadîr-Lunga, Ocnița, Ungheni, Bender, Cahul) vor susține lecții teoretice și practice, iar pe 15 august liderii și antrenorii OFFS vor participa la un festival fotbalisitic alături de peste 150 de băieţi şi fete (U-6 și U-11). De asemenea, vor avea loc activități cultural-sportive în cadrul programului special SSP (Sport – Școală – Poliție).

Buna desfășurare a evenimentului este asigurată de către Departamentul Tehnic al Federaţiei Moldovenești de Fotbal. La Seminar participă Valentin Chicu, Asistenţi ai Coordonatorului proiectului OFFS, Iana Pogarevici, Vladislav Pocotilo, Victor Mardari, Ion Ţelic, Vasile Toloconnicov, Cătălin Pidghirnîi, Maria Scurtul, instructori OFFS Moldova, Natalia Gaidibadi, Șef al Secției planificare, analiză și control al Direcției Management Operațional al Inspectoratului Național de Patrulare.

Programul special SSP îşi propune drept scop completarea şi îmbunătăţirea iniţiativelor şi a acţiunilor pentru copii şi tineret care se derulează separat de către poliţie, sectorul şcolar şi cluburile sportive. Iniţiativa SSP promovează apropierea eforturilor comune la nivel local de prevenire a criminalităţii juvenile, fiind orientată spre resocializarea copiilor delicvenţi prin implicarea acestora în activităţi cultural-sportive.

Proiectul CCPA/OFFS este implementat în ţara noastră de către organizaţia neguvernamentală CCPA din Danemarca şi FMF din anul 2006, de asemenea fiind susținut de Guvernul Suediei. Principalele obiective sunt promovarea fotbalului în toate regiunile Moldovei şi acordarea unei asistenţe metodice şi tehnice asociaţiilor, cluburilor şi scolilor de fotbal.

Image
Text

Urmăriţi mai jos un reportaj foto realizat de Vadim Caftanat.